Fost şef al serviciului diplomatic britanic avertizează echipa de miniştri a cabinetului May: Negocierile pentru Brexit nu au început bine

Negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu au început bine, din cauza dezacordurilor dintre echipa de miniştri a premierului Theresa May privind tipul de acord pe care să-l obţină, a declarat luni Simon Fraser, fost şef al serviciului diplomatic britanic, relatează Reuters.

911 afișări
Imaginea articolului Fost şef al serviciului diplomatic britanic avertizează echipa de miniştri a cabinetului May: Negocierile pentru Brexit nu au început bine

Fost şef al serviciului diplomatic britanic avertizează echipa de miniştri ai cabinetului May: Negocierile pentru Brexit nu au început bine

Simon Fraser a fost şeful serviciului diplomatic al Marii Britanii din 2010 până în 2015. El consideră că guvernul trebuie să elaboreze o poziţie mai clară privind Brexit.

"Negocierile abia au început, dar nu cred că au început promiţător, sincer, din punctul de vedere al părţii britanice. Nu am prezentat multe întrucât, după cum ştim, există diferenţe în cadrul cabinetului cu privire la modul în care ne îndreptăm spre Brexit. Până când aceste dezacorduri vor fi rezolvate, cred că este foarte dificil pentru noi să avem o poziţie clară", a spus Fraser.

Purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a precizat că respinge categoric comentariile lui Simon Fraser.

"În ultimele două luni, am înregistrat un debut constructiv al negocierilor, am acoperit un număr semnificativ de subiecte", a transmis acesta.

Autoritatea Theresei May a fost slăbită în urma recentelor alegeri anticipate, formaţiunea politică de centru-dreapta pierzând majoritatea pe care o avea în Camera Comunelor, dar a reuşit să se menţină la guvernare graţie unui acord cu un partid unionist nord-irlandez.

Simon Fraser, care în prezent consiliază mediul de afaceri în privinţa Brexit, este de părere că Marea Britanie a lipsit din negocierile formale cu Uniunea Europeană.

"Până acum, nu am venit la masa tratativelor cu nimic în afară de ceva despre statutul cetăţenilor, aşa că suntem puţin absenţi de la negocierea formală. Trebuie să demonstrăm că suntem pregătiţi să ne implicăm în chestiunile de substanţă, astfel încât oamenii să poată înţelege ce este cu adevărat în joc aici şi care sunt opţiunile, pentru a merge mai departe cu asta", a spus Fraser.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici