Negocieri tripartite între Rusia, Ucraina şi UE asupra problemelor energetice, pe 6 septembrie

Miniştrii Energiei dn Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană vor lansa pe 6 septembrie negocieri asupra problemelor din sectorul energetic, informează site-ul Preşedinţiei ucrainene.

193 afișări
Imaginea articolului Negocieri tripartite între Rusia, Ucraina şi UE asupra problemelor energetice, pe 6 septembrie

Negocieri tripartite între Rusia, Ucraina şi UE asupra problemelor energetice, pe 6 septembrie (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că pe 6 septembrie vor avea loc negocieri asupra problemelor energetice între miniştrii Energiei din Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană", potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a confirmat, după o întâlnire bilaterală cu Poroşenko, că Moscova şi Kievul au convenit să relanseze "dialogul privind problemele din sectorul energetic, incusiv discuţiile pe tema gazelor ruseşti".

Întâlnirea dintre Putin şi Poroşenko, care a durat aproape două ore, s-a desfăşurat cu ocazia summitului regional de la Minsk, la care sunt prezenţi inclusiv Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, şi comisarul UE al Comerţului, Karel De Gucht.

La mijlocul lunii iunie, a Moscova a întrerut furnizarea gazelor ruse pentru Ucraina, care refuză creşterea preţului cerută de Rusia după înlăturarea regimului prorus al lui Viktor Ianukovici, la sfârşitul lunii februarie, şi venirea la putere a unui guvern prooccidental la Kiev.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici