- Home
- Externe
- KENEMA, (21.08.2014, 10:45)
- Iuliana Enache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O vindecătoare locală ar fi favorizat răspândirea virusului Ebola din Guineea în Sierra Leone
Ebola face ravagii în Sierra Leone, provocând sute de morţi, dar fără scânteia aprinsă de o vindecătoare care pretindea că tratează febra hemoragică, atrăgând bolnavi din Guineea vecină, virusul nu ar fi trecut probabil frontiera, comentează AFP.
876 afișări
O vindecătoare locală ar fi favorizat răspândirea virusului Ebola din Guineea în Sierra Leone (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Această femeie care vindea plante medicinale în Sokoma, un sat izolat situat în apropiere de frontiera cu Guineea, "susţinea că poate vindeca Ebola", povesteşte pentru AFP Mohamed Vandi, oficialul medical cu cel mai înalt grad din Kenema, în estul statului Sierra Leone, epicentrul epidemiei.
"Bolnavii din Guineea traversau frontiera pentru a fi vindecaţi" de această femeie, adaugă el. "Ea s-a infectat şi apoi a murit. În timpul funeraliilor ei, femei din împrejurimi s-au infectat la rândul lor".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum s-au cunoscut Prințul și Prințesa de Wales? Kate Middleton s-a prefăcut că este iubita lui William înainte ca cei doi să formeze un cuplu
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
-
Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic
Participanţii la aceste funeralii s-au dispersat apoi pe dealuri în regiunea frontalieră, declanşând decese în lanţ, apoi înhumări publice, propice unor noi contaminări.
Citeşte şi:
Un bărbat care ar fi fost expus la virusul Ebola a fost internat într-un spital din Sacramento
Focarul s-a transformat în epidemie atunci când a ajuns la 17 iunie în Kenema, un oraş multietnic cu 190.000 de locuitori care deţinea deja un record mondial trist de febră de Lassa, o altă formă de febră hemoragică similară Ebola.
Dar în pofida experienţei cu acest tip de boală, spitalul vechi din Kenema nu a putut rezista brutalităţii noului virus.
Fotografii şocante cu infirmiere decedate fixate pe un panou agăţat de pereţii instituţiei etalează înspăimântorul tabou al luptei împotriva Ebola.
Douăsprezece infirmiere figurează printre cei 227 de morţi înregistraţi de la primul caz internat la spitalul din Kenema. Alte aproximativ zece au fost contaminate dar s-au vindecat.
Instituţia adăposteşte singura secţie din lume de izolare în caz de febră de Lassa, distinctă de clădirea principală, şi are acum o secţie de izolare pentru Ebola, construită în grabă.
"Infirmierele decedate şi cele care au supravieţuit nu puteau şti că sunt infectate. Ducem o bătălie nouă. Virusul Ebola este nou aici şi învăţăm pe parcurs", recunoaşte Vandi.
Responsabilă de peste 25 de ani de sala de tratamente pentru febra de Lassa, Mbalu Fonnie a supravieţuit acestei febre hemoragice dar nu şi Ebola, pe care a contractat-o în iulie de la un pacient. Ea a murit câteva zile mai târziu.
Acest deces şi cel al altor două infirmere, precum şi moartea unui membru al personalului de pe ambulanţă au provocat o grevă în rândul celor aproximativ 100 de infirmiere împotriva proastei gestionări a centrului anti-Ebola.
"Peste tot unde loveşte virusul Ebola pentru prima dată ajunge la un procent ridicat în rândul personalului medical", subliniază Mohamed Vandi. "Virusul este mortal şi implacabil. La cea mai mică eroare, te contaminează".
Citeşte şi:
Nigeria a anunţat al cincilea deces provocat de Ebola. Măsurile luate de preşedinta Liberiei pentru oprirea răspândirii virusului
Virusologul Umar Khan, erou al luptei împotriva Ebola în Sierra Leone, a decedat în iulie după ce a salvat circa 100 de vieţi şi, de atunci, au murit cel puţin nouă infirmiere.
Unitatea anti-Ebola numără 80 de paturi, aproape dublul capacităţii sale. Personalul este format din voluntari şi multe infirmiere au refuzat să lucreze aici.
Unii afirmă că au lucrat fără încetare timp de săptămâni întregi, câte 12 ore pe zi.
Soţul infirmierei Rebecca Lansana, decedată în august, Emmanuel Karimu, precizează pentru AFP că ea a fost transferată de la maternitate în această secţie după o formare scurtă de o săptămână.
Într-o zi, după muncă, ea a început să facă febră şi, temându-se de era mai rău, a mers să facă un test care s-a dovedit pozitiv.
"Au internat-o în aceeaşi zi în secţia anti-Ebola şi după patru zile a murit", a declarat Emmanuel Karimu, care acuză spitalul că nu a furnizat material de protecţie adecvat.
De atunci, formarea personalului a fost net ameliorată, cu ajutorul agenţiilor umanitare internaţionale şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), asigură spitalul.
După ce o vindecătoare locală obscură le-a promis salvarea victimelor epidemiei declanşate la începutul anului în Guineea, virusul a contaminat 848 de persoane în Sierra Leone, provocând moartea a 365, potrivit ultimului bilanţ al OMS.
Statisticile "ne arată un lucru: Ebola este aici printre noi şi impactul său asupra noastră este real", a amintit responsabilul guvernamental pentru regiunea de est, Maya Kaikai, în cadrul unei conferinţe de presă la Kenema.
"Este o boală care se răspândeşte foarte repede", a avertizat el, "fără să-i pese de nivelul de studii, de statutul economic, de apartenenţa politică, de vârstă, de grupul etnic, de sex sau religie".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Bărbații cărora le plac mașinile zgomotoase au o personalitate mai sadică
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
CANCAN.RO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe