Obama cere Tel Avivului să se retragă de pe teritoriile ocupate şi palestinienilor să recunoască Israelul

Preşedintele Barack Obama a îndemnat palestinienii să recunoască legitimitatea statului Israel, iar Tel Avivul să recunoască că nu poate ocupa pe termen nelimitat şi coloniza teritoriile palestiniene, scrie agenţia de ştiri Reuters online.

1029 afișări
Imaginea articolului Obama cere Tel Avivului să se retragă de pe teritoriile ocupate şi palestinienilor să recunoască Israelul

Obama cere Tel Avivului să se retragă de pe teritoriile ocupate Palestinienii să recunoască Israelul (Imagine AFP)

"Cu siguranţă israelienii şi palestinienii are fi mai câştigaţi dacă palestinienii ar renunţa la incitare şi ar recunoaşte legitimitatea Israelului (…) şi dacă Israelul ar recunoaşte că nu poate ocupa permanent şi coloniza teritoriile palestiniene," a declarat Obama în cadrul discursului susţinut marţi cu ocazia Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Eforturile preşedintelui Obama de a media conflictul israelo-palestinian au eşuat pe parcursul celor opt ani la Casa Albă, ultima iniţiativă de acest fel, a secretarului de Stat, John Kerry, s-a năruit în 2014.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, de asemenea a vorbit despre conflictul israelo-palestinian, declarând că "Înlocuirea soluţiei cu două state cu un singur stat ar provoca o catastrofă: refuzul de a acorda palestinienilor libertatea şi viitorul pe care îl merită, ar împinge Israelul mai departe de viziunea unei democraţii evreieşti şi către o izolare sporită în plan global"

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici