- Home
- Externe
- KABUL, (10.02.2014, 13:05)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
SUA vor anunţa un program de ajutorare a Afganistanului în valoare de 300 de milioane de dolari
Statele Unite vor anunţa luni un program de ajutorare a Afganistanului în valoare de aproape 300 de milioane de dolari, destinat susţinerii dezvoltării economice a ţării, care se află printre cele mai sărace din lume, a declarat duminică un oficial de la Departamentul de Stat.
77 afișări
SUA vor anunţa un program de ajutorare a Afganistanului în valoare de 300 de milioane de dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acest program urmează să fie anunţat în mod oficial de către USAID, Agenţia americană pentru dezvoltare, a precizat acest oficial, sub protecţia anonimatului.
Prima componentă, în valoare de 77 de milioane de dolari, vizează să susţină sectorul privat, să creeze locuri de muncă şi să reducă dependenţa Afganistanului de ajutorul internaţional, a detaliat oficialul citat.
Obiectivul, a adăugat el, este susţinerea aderării ţării la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) încă din acest an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
NYT: Hamas plănuia să construiască o bază secretă în Turcia, de unde să lovească Israelul
-
Corvinul Hunedoara câştigă Cupa României. Formaţia din Liga 2 ar putea juca în Europa League
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
A doua componentă constă într-un dispozitiv în valoare de 92 de milioane de dolari, menit să dinamizeze formarea şi angajarea de personal calificat în sectoarele privat şi public. Acest program, a cărui implementare a început la 1 ianuarie 2014, prevede un parteneriat între universităţi americane şi afgane.
Ultima parte a programului, în valoare de 120 de milioane de dolari, urmează să permită susţinerea sectorului agricol în Afganistan. "Acest program are vocaţia să permită unui număr de aproximativ 400.000 de agricultori să dispună de mijloace tehnice mai bune", a declarat oficialul american.
Aceste dispozitive noi de susţinere a economiei afgane vor fi anunţate în contextul în care Congresul american a redus la jumătate ajutorul pentru dezvoltare acordat Afganistanului în 2014, la 1,12 miliarde de dolari. Ele ar putea să ofere un nou impuls economiei afgane, în contextul în care ţara se confruntă cu o perioadă de incertitudini, odată cu apropierea retragerii forţei NATO, până la sfârşitul anului.
Retragerea celor aproximativ 50.000 de militari din cadrul coaliţiei provoacă temeri cu privire la o nouă intensificare a violenţelor în ţară, susceptibile să ameninţe progresele înregistrate de la îndepărtarea talibanilor de la putere, în 2001.
Acest program de ajutorare intervine totodată în contextul în care Washingtonul încearcă să convingă Kabulul să semneze cît mai rapid un tratat bilateral în domeniul securităţii (BSA) care să permită menţinerea unui contingent american de aproximativ 10.000 de oameni pe teritoriul afgan după 2014.
Preşedintele afgan Hamid Karzai a condiţionat, însă, semnarea BSA de lansarea efectivă a unui proces de pace cu talibanii. El a anunţat, de asemenea, că ar putea lăsa semnarea BSA în seama succesorului său, care urmează să fie ales în scrutinul prezidenţial prevăzut la 5 aprilie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Trump acceptă provocarea lui Biden. Cei doi vor participa la două dezbateri prezidențiale înainte de alegeri
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Europa are șansa de a se reface ca o altă Americă din punct de vedere al structurii instituționale, al guvernanței
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
PROSPORT.RO
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
CANCAN.RO
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
GANDUL.RO
SIMONA HALEP, RELAȚIE AMOROASĂ SECRETĂ cu un MILIONAR ROMÂN! Bărbatul are deja o CONCUBINĂ și un COPIL
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe