- Home
- Externe
- OSLO, (11.11.2015, 13:49)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tensiuni între Rusia şi Norvegia, în urma intensificării migraţiei pe ruta din Arctica
Intensificarea migraţiei pe ruta din Arctica îngrijorează şi deranjează Norvegia, o ţară care încearcă să-i trimită rapid pe nou-veniţi înapoi în Rusia care, în opinia unora, se face astfel vinovată de o provocare, relatează AFP în pagina electronică.
2241 afișări
Tensiuni între Rusia şi Norvegia, în urma intensificării migraţiei pe ruta din Arctica
De la începutul anului aproape 4.000 de solicitanţi de azil au făcut un mare ocol - prin Marele Nord - cu scopul de a traversa frontiera dintre Rusia şi Norvegia, o ţară membră a spaţiului Schengen, în pofida faptului că nu face parte din Uniunea Europeană (UE). În 2014, doar zece persoane au făcut acest drum.
Faptul că Rusia îi lasă să traverseze o regiune puternic militarizată este perceput uneori drept o voinţă de destabilizare.
Redactorul-şef al ziarului regional independent Barents Observer Thomas Nilsen vede în acest lucru "o provocare" decisă "sus, la Moscova", cu scopul, crede el, de a-şi arăta muşchii, de a pedepsi Oslo pentru că s-a alăturat sancţiunilor europene sau de a crea disensiuni în clasa politică norvegiană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
-
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
-
Duminica Floriilor, sărbătoarea care vesteşte Paştele – semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri
-
Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată
Un specialist în probleme de Apărare, jurnalistul Kjetil Stormark evocă, la rândul său, "un război hibrid", adică o agresiune pe ascuns din partea Rusiei asupra Norvegiei, o ţară membră NATO, pe fondul tensiunilor care au în centru criza din Ucraina.
Numărul sosirilor rămâne modest în comparaţie cu sutele de mii de migranţi care au traversat Mediterana cu riscul vieţii, dar este în creştere. În condiţii hibernale, peste 1.100 de solicitanţi de azil au trecut frontiera numai săptămâna trecută.
Cazul a avut iniţial o parte insolită. Este necesar ca migranţii să parcurgă ultimii metri pe biciclete pe care le cumpără la preţuri piperate, având în vedere că autorităţile ruse interzic trecerea pe jos, iar Norvegia îi sancţionează pe cei care îi transportă cu maşina.
Însă el a căpătat şi o dimensiune diplomatică. Subliniind că Finlanda vecină - membră UE dar nu şi NATO - nu primeşte aproape niciun migrant provenind din Rusia, Oslo a cerut socoteală Moscovei în acest sens, fără să obţină un "răspuns satisfăcător".
- Rută periculoasă iarna
În pofida apelurilor în acest sens, Guvernul norvegian exclude în acest stadiu să-şi închidă frontiera, un lucru pe care vecinul său l-ar percepe foarte rău.
Însă timpul presează pentru găsirea unei soluţii.
Refugiaţii "au perceput această rută către Europa ca sigură. Acest lucru se va schimba acum, odată cu venirea iernii", a declarat secretarul de stat pentru Justiţie Jøran Kallmyr.
"Aceasta poate fi o rută (...) şi mai periculoasă decât traversarea Mediteranei în barcă", a avertizat el, evocând riscul unor furtuni de zăpadă bruşte, care pot fi fatale unor biciclişti.
În contextul în care regiunea nu are capacităţi de primire, autorităţile norvegiene urmau să inaugureze miercuri un centru de tranzit de 600 de locuri şi iau în considerare să închirieze pacheboturi pentru o găzduire tranzitorie.
Însă Moscova le-a luat-o deja înainte. Unii migranţi care au sosit recent în Norvegia, mai ales afgani - sensibil mai numeroşi decât sirienii -, aveau deja ordine de expulzare pe care le-au primit la plecarea din Rusia, ceea ce face trimiterea lor înapoi imposibilă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: „Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe