Viktor Orban nu vrea prelungirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei în 2023

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a semnalat intenţia de a nu prelungi sancţiunile împotriva Rusiei după luna decembrie, precizând că va prezenta poziţia sa Uniunii Europene, în contextul relaţiilor bune dintre Budapesta şi Moscova.

309 afișări
Imaginea articolului Viktor Orban nu vrea prelungirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei în 2023

Viktor Orban nu vrea prelungirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei în 2023

În cursul unei reuniuni a formaţiunii Fidesz (centru-dreapta) în Balatonalmádi, Viktor Orban a declarat că sancţiunile antiruse aplicate de "birocraţii de la Bruxelles" ca reacţie la invazia în Ucraina generează inflaţie şi probleme economice semnificative. "Sancţiunile cauzează probleme economice, criză energetică şi inflaţie", a afirmat Viktor Orban, conform publicaţiei Magyar Nemzet, citată de revista Der Spiegel.

Premierul Ungariei a notat că va exista în noiembrie o oportunitate de revizuire a sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, semnalând că el nu mai vrea prelungirea măsurilor împotriva Rusiei după luna decembrie.

"Sancţiunile Bruxellesului au împins Europa într-o criză energetică", a comentat Viktor Orban într-un mesaj postat pe Facebook, conform agenţiei Reuters.

Viktor Orban menţine relaţii foarte bune cu Administraţia Vladimir Putin, în pofida sancţiunilor masive impuse de Uniunea Europeană Rusiei din cauza invaziei în Ucraina.

În contextul deciziei preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a activa mobilizarea parţială a rezerviştilor, miniştrii de Externe din ţările Uniunii Europene au discutat despre impunerea unor noi sancţiuni contra Rusiei. "Vom analiza noi măsuri restrictive şi le vom decide", a declarat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, aflat la New York pentru reuniunea Adunării Generale ONU.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici