Casa în care a copilărit George Washington, descoperită de arheologi

Arheologii americani au descoperit, după lungi cercetări, locul în care se află casa unde a copilărit George Washington, primul preşedinte al SUA.

86 afișări
Imaginea articolului Casa în care a copilărit George Washington, descoperită de arheologi

Casa în care a copilărit George Washington, descoperită de arheologi (Imagine: Mediafax/AFP)

Descoperirea a fost făcută în cadrul sitului arheologic Ferry Farm, numele fermei şi al casei unde George Washington şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei. Situl se găseşte în apropiere de Fredericksburg, în statul american Virginia, la 80 de kilometri de Washington, capitala federală americană.

Arheologii au explicat că au făcut numeroase săpături în cadrul sitului până să descopere rămăşiţele fundaţiei casei, ale pivniţei şi ale lemnelor care recompun structura casei.

"Este cu siguranţă locul în care se afla casa în care a crescut George Washington", a declarat David Muraca, directorul arheologic al Fundaţiei George Washington, care deţine situl arheologic unde s-a făcut descoperirea.

Contrar culturii populare, casa nu este una rustică, ci o construcţie mult mai mare, care are un etaj şi jumătate.

Totodată, vestigiile descoperite arată că respectiva clădire a fost afectată de un incendiu, care a distrus o parte a construcţiei, acesta având loc în Ajunul Crăciunului din 1740. Istoricii au crezut, multă vreme, că incendiul a distrus o mare parte a locuinţei, forţând familia să locuiască în altă parte pe perioada reparaţiilor.

"Există puţine documente şi indicii privind copilăria şi tinereţea lui George Washington, iar aceste vestigii reprezintă cea mai clară moştenire privind acea perioadă a vieţii sale", a declarat Philip Levy, profesor de istorie la Universitatea Florida de Sud.

Conform lui Levy, cercetările arheologilor au dus la descoperirea unor obiecte din locuinţa lui Washington, cum ar fi bucăţi de plafon, ziduri pictate sau fragmente de ceramică din secolul al 18-lea. De asemenea, cercetătorii au identificat şi locul în care se afla bucătăria şi unde erau ţinuţi sclavii.

Totodată, cercetătorii au descoperit, într-una dintre camerele locuinţei, o pipă cu simboluri masonice. Washington s-a alăturat Lojei Masonilor din Fredericksburg în 1753.

Născut la 22 februarie 1732, George Washington a fost Şeful Statului Major al Armatei Continentale în timpul războiului de Independenţă (1775 - 1783) înainte de a deveni preşedinte al SUA (1789 - 1797). George Washington a murit la 14 decembrie 1799.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici