- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (22.04.2008, 21:49)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Casa Lovinescu - deschisă joi pentru cei care doresc să o comemoreze pe Monica Lovinescu
Cei care doresc să o comemoreze pe Monica Lovinescu pot veni, joi, în ziua în care trupul neînsufleţit al scriitoarei va fi depus la Biserica Română din capitala Franţei, la Casa Lovinescu, deschisă special în acest scop timp de două ore.
76 afișări
Monica Lovinescu a încetat din viaţă
Paul Balogh, administratorul Casei Lovinescu, a declarat pentru MEDIAFAX că cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu Monicăi Lovinescu pot veni la locuinţa situată pe bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 49, între orele 11.00 şi 13.00.
În Casa Lovinescu se desfăşoară, în prezent, mai multe proiecte, precum activităţile Societăţii Române de fenomenologie, Cercul Noica şi Cenaclul Lovinescu.
Trupul Monicăi Lovinescu va fi depus, joi, la Biserica Română din Paris, după care va fi incinerat. În următoarele săptămâni, rămăşiţele sale şi ale soţului ei, publicistul şi criticul literar Virgil Ierunca, vor fi aduse în România.
Criticul literar Monica Lovinescu a încetat din viaţă, duminică noaptea, la spitalul Charles Richet din Val d'Oise, situat la 15 km nord de Paris. Jurnalist, critic literar şi cunoscut comentator de radio, Monica Lovinescu a încetat din viaţă la ora 00.30, fiind internată în urmă cu circa trei luni, în stare gravă. Ea ar fi împlinit, în luna noiembrie, 85 de ani.
Dispariţia Monicăi Lovinescu readuce în atenţia românilor nu doar celebrele "Teze şi antiteze" rostite pe undele postului Europa Liberă într-o Românie lipsită de libertate, ci şi amintirea unei scriituri caracterizate drept o pledoarie pentru adevăr.
Monica Lovinescu, jurnalist, critic literar şi cunoscut comentator de radio, fiică a criticului Eugen Lovinescu, născută la 19 noiembrie 1923, şi-a început studiile primare în particular, fiind apoi înscrisă (1934-1942) la Liceul Notre Dame de Sion, unde susţine şi bacalaureatul, în 1942. Se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde obţine licenţa în 1946. În 1947, pleacă la Paris cu o bursă a guvernului francez. În primele zile ale lui 1948, cere azil politic în Franţa. La început, face parte din tinere companii literare şi semnează regia unor piese de avangardă. Situaţia din ţară îi reţine apoi atenţia integral. Colaborează cu articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă, în numeroase publicaţii: East Europe, Kontinent, Preuves, L'Alternative, Les Cahiers de L'Est, Temoignages, La France Catholique etc. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du Spectacle (Encyclopedie de la Pleiade, Gallimard). Traduce câteva cărţi din româneşte sub pseudonimele Monique Saint-Come sau Claude Pascal. Colaborează şi la revistele din limba română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 până în 1975 ţine emisiuni literare şi muzicale la Radioteleviziunea Franceză. Îşi începe colaborarea la Europa Liberă în 1962. Din 1967, emisiunile de mare ecou sunt "Teze şi antiteze la Paris" şi "Actualitatea culturală românească". Monica Lovinescu devine, astfel, alături de Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, bucurându-se de o enormă influenţă în mediile intelectuale din ţară.
În 18 noiembrie 1977, Monica Lovinescu este agresată de terorişti palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu şi transportată în stare de comă la spital. După însănătoşire, îşi reia activitatea, înţeleasă, cu echilibru şi luciditate, ca o adevărată misiune.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe