Ce a făcut Kanye West de a stârnit furia unor membrii ai familiei regale britanice - VIDEO

Rapperul Kanye West i-a supărat pe unii dintre membrii familiei regale britanice, care s-au plâns din cauza fumului de marijuana ce ieşea din camerele închiriate de muzicianul american într-un hotel londonez.

379 afișări
Imaginea articolului Ce a făcut Kanye West de a stârnit furia unor membrii ai familiei regale britanice - VIDEO

Kanye West (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit tabloidului The Sun, oaspeţii de viţă nobilă ai hotelului Lanesborough, aflat în apropiere de palatul Buckingham, au fost deranjaţi şi de muzica rap, redată la un volum mult prea ridicat, care se auzea din camerele închiriate de controversatul muzician american, informează contactmusic.com.

Kanye West locuieşte de câteva luni la Londra, în acest hotel de lux. Muzicianul şi-a adus cu el câţiva prieteni, printre care rapperii Common, Big Sean şi Pusha T.

Kanye West a închiriat, cu 2.700 de lire sterline pe noapte (4.250 de dolari), întreg etajul superior al hotelului, amenajându-şi în camerele preluate ateliere de modă şi studiouri de înregistrări muzicale. Big Sean a dezvăluit faptul că prezenţa lor în hotel nu a fost pe placul celorlalţi oaspeţi, dintre care unii erau membri ai familiei regale britanice.

Rapperul şi producătorul american Kanye West, în vârstă de 33 de ani, a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, "Graduation", a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007.

West este câştigător a trei premii Grammy. "Watch the Throne", cel mai recent album al său, compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici