Rita Wilson, soţia actorului Tom Hanks, s-a vindecat de cancer

Rita Wilson, soţia actorului american Tom Hanks, s-a vindecat de cancer mamar, a anunţat miercuri Colin Hanks, cel mai mare dintre fiii starului hollywoodian, citat de contactmusic.com.

654 afișări
Imaginea articolului Rita Wilson, soţia actorului Tom Hanks, s-a vindecat de cancer

Rita Wilson, soţia actorului Tom Hanks, s-a vindecat de cancer

Actriţa Rita Wilson, în vârstă de 58 de ani, care trebuia să joace în această perioadă pe Broadway, New York, în spectacolul de teatru "Fish in the Dark", a decis să intre în concediu medical, după ce a fost diagnosticată cu cancer mamar la începutul lunii aprilie.

Ea a suportat la scurt timp după diagnosticare o mastectomie dublă.

Miercuri, fiul cel mare al actorului Tom Hanks a acordat un interviu pentru emisiunea de televiziune "Entertainment Tonight" în care a dezvăluit faptul că Rita Wilson se simte bine şi s-a vindecat de teribila maladie cu care fusese diagnosticată.

"S-a vindecat de cancer, iar acest lucru este minunat. Se simte fabulos, totul e în regulă, este sănătoasă. Evoluţia ei a fost mai bună decât sperasem, iar ea a revenit în spectacolul «Fish in the Dark»", a spus Colin Hanks.

Rita Wilson va suporta în perioada următoare o intervenţie de reconstrucţie mamară.

Rita Wilson este cea de-a doua soţie a actorului Tom Hanks, care a fost căsătorit cu Samantha Lewes între anii 1978 şi 1987. Lewes a decedat în 2002, din cauza unui cancer. Tom Hanks are doi copii din acea căsătorie - Colin şi Elizabeth. Rita Wilson şi Tom Hanks s-au căsătorit în 1988 şi au împreună doi fii - Chester şi Truman Theodore.

Rita Wilson, născută pe 26 octombrie 1956, este o actriţă, cântăreaţă şi producătoare de film americană, care s-a remarcat în câteva filme notabile, precum "Nopţi albe în Seattle/ Sleepless in Seattle" (1993), "Acum şi atunci/ Now and Then" (1995), "Goana după cadou/ Jingle All the Way" (1996), "Povestea noastră/ The Story of Us" (1999) şi "De bună voie şi nesilită de nimeni/ Runaway Bride" (1999). A apărut în numeroase spectacole pe Broadway şi seriale de televiziune şi a produs mai multe filme pentru marele ecran, inclusiv comedia "Nunta a la grec/ My Big Fat Greek Wedding" (2002).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici