- Home
- Life-Inedit
- SAN SALVADOR, (30.10.2008, 12:20)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Shakira va susţine cauza copiilor săraci la summitul preşedinţilor din America Latină
Shakira va milita pentru cauza copiilor săraci la summitul preşedinţilor din America Latină, ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în El Salvador, cântăreaţa columbiană dorind să-i convingă pe aceştia să iniţieze un program destinat educaţiei şi sănătăţii celor mici.
565 afișări
Shakira va susţine cauza copiilor săraci la summitul preşedinţilor din America Latină
Celebra cântăreaţă Shakira se va adresa şefilor de state de la tribuna Summitului din El Salvador. Printre participanţii la această reuniune se află şi preşedintele Braziliei şi cel al Columbiei, ţara de origine a artistei.
"Va urma o perioadă foarte grea pentru America Latină. Zeci de mii de copii vor muri dacă guvernele nu vor organiza un sistem pentru a distribui hrană în timpul acestei crize", a declarat Shakira.
ULTIMELE ȘTIRI
-
IQ-ul tinerilor stagnează încă din anul 2000. Care sunt cauzele
-
Apple reia discuţiile cu OpenAI pentru a introduce pe iPhone funcţii cu inteligenţă artificială generativă
-
Ion Cristoiu: Să construim, acesta e cuvântul de ordine
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
"Am crescut într-o ţară în curs de dezvoltare şi am văzut cât de multe oportunităţi le lipsesc copiilor. Într-o ţară ca a mea, dacă te naşti sărac, vei muri sărac. Cu toate acestea, sunt fascinată de modul în care educaţia poate să transforme vieţile oamenilor şi să pună capăt acestui ciclu al sărăciei", a mai spus celebra cântăreaţă.
Aproximativ 35 de milioane de copii trăiesc în sărăcie în America de Sud, cu şanse minime sau chiar nule de a avea acces la hrană adecvată şi la educaţie. Dacă se investesc bani, chiar şi numai pentru primul an de educaţie primară, şansele viitorului adult cresc cu 20%, a explicat Shakira.
Shakira s-a implicat în activităţile de binefacere la scurt timp după ce şi-a început cariera în muzică, înfiinţând în 1997 organizaţia columbiană de caritate "Pies Descalzos" (Picioare Desculţe), denumită astfel după numele primului el album muzical, lansat în 1996 şi care a avut un succes impresionant.
În timp ce alte celebrităţi, precum Bono sau Angelina Jolie, îşi concentrează acţiunile de binefacere asupra continentului african, Shakira îşi foloseşte faima pentru a ajuta America de Sud, unde nivelul de sărăcie acută al multor familii este de multe ori trecut cu vederea, din cauza indicatorilor macroeconomici care indică valori satisfăcătoare ale nivelului de trai global.
Shakira este unul dintre fondatorii organizaţiei "Latin America in Solidarity Action" (ALAS), care se află în spatele summitului programat pentru acest sfârşit de săptămână, şi a făcut lobby pe lângă premierul Marii Britanii, Gordon Brown, şi pe lângă Congresul Statelor Unite pentru a le explica această nevoie stringentă de a-i educa pe copiii din ţările sărace.
"Susţin această cauză de multă vreme, de când aveam 18 ani", a declarat Shakira, care are în prezent 31 de ani şi a vândut peste 50 de milioane de albume în lumea întreagă.
"Îmi place să cred că, folosindu-mă de imaginea mea, pot să atrag atenţia lumii asupra unor probleme mult mai importante decât cele personale", a adăugat Shakira.
Următorul proiect al Shakirei, câştigătoare a două premii Grammy, este strângerea de fonduri de la o serie de instituţii financiare renumite, precum Banca Mondială, şi monitorizarea îndeaproape a investiţiilor în acţiunile umanitare, deşi artista regretă că nu va avea timp suficient pentru a evalua rezultatele de pe teren.
Citește pe alephnews.ro: Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
CANCAN.RO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe