AUR s-a aliat cu Republicanii / Ce este protocolul de colaborare numit Alianţa AUR

Partidul Republican a semnat, la Iaşi, cu Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) şi Partidul Alianţa Naţional Ţărănistă un protocolul de colaborare sub numele de Alianţa AUR.

2854 afișări
Imaginea articolului AUR s-a aliat cu Republicanii / Ce este protocolul de colaborare numit Alianţa AUR

AUR s-a aliat cu Republicanii / Ce este protocolul de colaborare numit Alianţa AUR

Acest protocol de colaborare este între trei partide are ca obiectiv comun declarat de a "repune România acolo unde merită" şi îşi propune să câştige alegerile din 2024.

„Le mulţumesc domnilor preşedinţi Radu Ghidău şi Marian Cucşa pentru că vin alături de noi, pentru că renunţă la orgolii. Sunt zeci de partide care spun că ne calcă pe urme, dar e greu să renunţi la orgolii şi să te aduni sub un nume ca AUR, să te aduni sub altă siglă electorală. Vor veni alături de noi şi alte formaţiuni politice. Apelul meu pe 24 ianuarie de la Iaşi este: deschideţi porţile AUR către toate formaţiunile care sunt la fel ca noi, către toate asociaţiile, grupurile de iniţiativă! Pe parcursul anului vor mai veni şi altele. (...) Am zis, o spun şi acum şi o voi spune: AUR face alianţă doar cu românii! Şi prin asta înseamnă că alături de noi sunt bineveniţi ţărănişti, oameni care luptă pentru idei, creştin-democraţi, oameni care împărtăşesc valorile noastre, români din toată România”, a spus preşedintele AUR, George Simion.

Preşedintele Partidului Republican, Marian Cucşa, a spus în faţa delegaţilor prezenţi la conferinţa de la Iaşi, în cadrul intervenţiei sale intitulată „Ne-am unit pentru România”, că este datoria celor 3 partide să fie unite şi "să dea o speranţă generaţiei viitoare".

Preşedintele Partidului Alianţa Naţional Ţărănistă, Radu Ghidău, a afirmat că „nu mai dorim o politică a capului plecat”.

„Orice om normal trebuie să îşi iubească ţara şi trebuie să îşi dorească pentru ţara să meargă înainte. Cum obţinem acest lucru? Prin unire! Doar dacă toţi cei care gândim la fel vom fi împreună ne va permite să câştigăm, să fim o forţă şi să fim aceeaşi voce care spune: Punct, noi nu ne mai dorim aşa ceva! Pentru mine, unirea face puterea, iar 2024 este piatra de încercare a acestei uniri!”, a spus Radu Ghidău.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici