- Home
- Politic
- TÂRGU MUREŞ, (14.03.2014, 17:06)
- Adina Oşan , Ela Giurgea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Candidat UDMR la PE: Tema protecţiei minorităţilor la nivel european prinde rădăcini
Vincze Lorant, candidatul de pe locul trei pe lista pentru Parlamentul European a UDMR, afirmă că tema protecţiei minorităţilor "prinde rădăcini" la nivel european şi are perspective, el propunând trei modele de autonomie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
238 afișări
Candidat UDMR la PE: Tema protecţiei minorităţilor la nivel european prinde rădăcini (Imagine: Mihai Barbu/ Mediafax Foto)
Vincze Lorant a declarat, vineri, într-o întâlnire cu presa, că principala temă pe care se concentrează este legată de protecţia minorităţilor şi, chiar dacă iniţiativa cetăţenească la nivel european "Minority SafePack" nu a fost înregistrată de Comisia Europeană, "lupta nu s-a terminat".
"A fost acea iniţiativă (Minority SafePack), care iniţial s-a respins la Comisia Europeană, a fost o respingere destul de politicianistă din partea lor, dar este o luptă care nu s-a terminat. Cu această respingere ni s-a închis o uşă în nas, dar o să încercăm să tot intrăm prin acea uşă până se va întâmpla. Cei care au fost implicaţi în acest proiect, reprezentanţii minorităţilor europene (FUEN) doresc în continuare să promoveze această idee", a spus Vincze.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Acesta a adăugat că "următorul pas" este propunerea ca, în momentul modificării tratatelor UE, protecţia minorităţilor să fie declarată politică europeană.
"Să spunem deschis, dacă în acea iniţiativă nu a putut să fie spus concis că dorim realizarea unui cadru juridic european pentru protecţia minorităţilor, acum următorul pas este acesta, propunem ca în cazul în care se vor putea modifica tratatele europene, protecţia minorităţilor să intre ca o politică europeană. Să nu se spună că UE nu are competenţă în acest domeniu, haideţi s-o facem competenţă europeană", a arătat el.
Potrivit lui Vincze, după ce "Minority SafePack" nu a fost înregistrată de Comisia Europeană, în România sau Ungaria nu a fost aşa mare "vâlvă" ca în ţările din Occident şi nordul Europei, unde politicienii susţin că nu e posibil ca pe plan european să se respingă acea propunere, din moment ce în statele lor există deja "un dialog şi un cadru" pentru cooperarea cu comunităţile minoritare.
"Solidaritatea care a început să se închege în jurul acestei teme, a protecţiei minorităţilor la nivel european, prinde rădăcini şi eu cred că în viitor este o temă cu care putem să înaintăm. Dar pentru acest lucru este nevoie ca reprezentanţii comunităţii maghiare, care este cea mai mare comunitate minoritară dintr-un stat european să aibă reprezentanţi la Bruxelles", a spus Vincze.
Acesta a adăugat că este un succes al UDMR faptul că la Congresul din Dublin, unde s-a adoptat programul Partidului Popular European, propunerea sa, referitoare la constituirea unui cadru juridic pentru protecţia minorităţilor, a fost acceptată şi este parte integrantă din programul politic al PPE pentru următorul mandat.
"Deci, iată că avem suportul celui mai mare grup din Parlamentul European", a spus Vincze.
Acesta a precizat că tema autonomiei face parte din protecţia minorităţilor şi că ar fi nevoie de trei modele de autonomie, în funcţie de ponderea minorităţii într-o anumită zonă.
"Noi, când ne gândim la drepturile minorităţilor, ne gândim la mai multe paliere, în special la comunităţile care trăiesc în secuime, unde sunt majoritare, ne gândim altfel la comunităţi care sunt în câteva localităţi majoritare, de exemplu din zona Cluj, Bihor, Satu Mare, Sălaj, şi ne gândim în al treilea fel la cei care sunt în minoritate, în judeţul Hunedoara şi în alte judeţe transilvane. Pentru cele trei tipuri de comunităţi, probabil trei tipuri de soluţii şi de autonomii ar fi necesare", a spus Vincze.
Potrivit acestuia, în zonele unde maghiarii sunt în minoritate, e nevoie de autonomia culturală, care este prevăzută în proiectul de lege privind statutul minorităţilor aflat în Parlament, care speră să fie promovată, fiind inclusă din nou într-un program de guvernare.
A doua soluţie, pentru zonele unde trăiesc comunităţi puternice de maghiari, ar fi modelul autonomiei "comunitare", precum cel al suedezilor din Finlanda, a spus Vincze, arătând că acesta dă posibilitatea utilizării limbii materne în educaţie, în administraţie.
"Dacă acolo s-a reuşit, de ce nu s-ar reuşi şi la noi implementarea unui asemenea model? Sunt recunoscute şi drepturile colectivităţii respective, deci faptul că limba lor, în regiunea respectivă, este limbă oficială, că toate instituţiile care ţin de educaţie, de cultură, inclusiv dezvoltarea economică şi socială a zonei sunt decise de comunitate în sine. Deci, e o autonomie comunitară", a spus el.
Vincze a adăugat că, în mod "evident", în secuime, zona locuită majoritar de maghiari, este potrivită autonomia teritorială, după modelul Tirolului de Sud.
"Modelul Tirolului de Sud, al comunităţii germane din Italia, este o soluţie. Întrucât acolo s-a reuşit şi rezultatele se văd. Chiar citeam zilele trecute că domnul Radu Mazăre (primarul municipiului Constanţa - n.r.) este încântat de acea minoritate, acea autonomie din Tirolul de Sud, el a văzut că inclusiv italienii care trăiesc în acea zonă sunt fericiţi, sunt OK, sunt mulţumiţi de dezvoltarea pe care autonomia a oferit-o regiunii respective, care acum 20-30 de ani era destul de slab dezvoltată", a spus el.
Vincze a adăugat că "autocritica" reprezentanţilor UDMR vizează faptul că nu au reuşit "să explice încă bine în româneşte, comunităţii române", ce se doreşte prin această autonomie, "ce înseamnă această autonomie, ce aduce pentru comunitatea maghiară şi ce nu ia, de fapt, de la majoritate, de la comunitatea română".
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:15
CFR Cluj învinge cu 2-1 Sepsi OSK, în prelungiri, şi trece pe locul 2
-
ieri, 23:03
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 795. Armata ucraineană a doborât nouă drone, ruşii au interceptat 17 drone / Doi ucraineni ucişi în Germania, un suspect rus a fost reţinut / Moscova ameninţă Occidentul cu un răspuns sever dacă îi sunt atinse activele