Cezar Preda: Autorităţile franceze vor trebui să iasă definitiv din retorica naţionalist-extremistă

Deputatul Cezar Preda, secretarul grupului de prietenie România-Franţa al Camerei, a declarat, miercuri, referitor la linşarea tânărului de 16 ani, că autorităţile franceze vor trebui să iasă „definitiv din retorica naţionalist-extremistă” şi să gândească împreună cu România programe pe termen lung.

50 afișări
Imaginea articolului Cezar Preda: Autorităţile franceze vor trebui să iasă definitiv din retorica naţionalist-extremistă

Cezar Preda (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”E clar că asemenea acţiuni de pur extremism mişcă lucrurile în sensul în care şi autorităţile franceze vor trebui să iasă definitiv din retorica naţionalist-extremistă şi să gândească programe şi acţiuni împreună cu noi pe termen mediu şi lung”, a declarat pentru MEDIAFAX Cezar Preda (PDL).

El a arătat că incidentul din Franţa este „o acţiune regretabilă şi complet nejustificată”.

”Iată cum o acţiune regretabilă, complet nejustificată îi schimbă premierului francez Manuel Valls întreaga gândire. Cândva ministru de Interne, acesta folosea o retorică de acest tip, dar acum este salutară reacţia domniei sale ca premier, şi a preşedintelui Franţei”, a adăugat Cezar Preda.

El a arătat că autorităţile române, prin vocea minstrului Afacerilor Externe, au reacţionat promp, mai puţin Ambasada României la Paris.

”România a spus întotdeauna că romii nu sunt ai noştri, ci ai Europei şi trebuie să gândim programe împreună. Autorităţile române, prin vocea ministrului Afacerilor Externe, au reacţionat prompt în acest caz, mai puţin ambasada noastră la Paris, care a aflat această întâmplare din presă, şi nu de la autorităţi”, a spus Cezar Preda.

El crede că fiecare are de învăţat din drama tânărului.

„Fiecare avem de învăţat din această dramă a acestui tânăr şi să ne dea de gândit unde poate ajunge reacţia umană atunci când se fură, se tâlhăreşte şi se atentează la munca şi la realizările semenilor”, a spus Cezar Preda.

Un minor rom român se afla între viaţă şi moarte luni seara, după ce a fost bătut de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţei, relatează site-ul revistei franceze Le Nouvel Observateur.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, minorul, în vârstă de 16 ani, ar fi fost bătut crunt de persoane care-l suspectau că a spart anterior apartamentul unei femei din localitate. "Un grup de persoane a venit să-l caute în această tabără şi l-a luat cu forţa", a declarat o sursă din cadrul poliţiei. Minorul a fost sechestrat într-o pivniţă, unde agresorii l-au bătut cu brutalitate.

"Aproximativ 12 persoane" ar fi participat la această linşare, potrivit unei surse apropiate cazului. Mama minorului este cea care a sesizat poliţia. Tânărul a fost găsit vineri seara, inconştient, abandonat într-un cărucior de la un supermarket, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Nicio persoană nu era arestată până luni seara în acest caz, potrivit Le Nouvel Observateur.

Grav rănit, minorul a fost internat la Spitalul Lariboisière de la Paris, unde se afla într-o stare critică luni. "Prognosticul său vital este angajat. Este în comă", a precizat o sursă judiciară. Tânărul, în vârstă de 16 ani, trăia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită, la marginea drumului naţional numărul unu, în dreptul cartierului Cité des Poètes, la Pierrefitte-sur-Seine.

Potrivit unei surse judiciare, tânărul era cunoscut pentru comiterea unor furturi. El a fost arestat în mai multe rânduri, începând din iunie, a declarat primarul Pierrefitte-sur-Seine Michel Fourcade. Primarul socialist a declarat că mai multe maşini au fost sparte în ultimele săptămâni în Cité des Poètes, alimentând resentimentele locuitorilor faţă de romi, pe care-i acuză că sunt autorii acestor furturi.

Preşedintele Francois Hollande a denunţat, marţi, actele "incalificabile şi nejustificate", care contravin tuturor principiilor pe care se fondează statul francez, după agresarea unui adolescent rom în regiunea pariziană, relatează AFP.

Preşedintele Hollande "cere angajarea tuturor mijloacelor pentru găsirea autorilor acestei agresiuni", a anunţat Palatul Elysée.

Premierul francez Manuel Valls a condamnat, marţi, "cu mare fermitate" agresarea tânărului Darius, minorul rom în vârstă de 16 ani care se află între viaţă şi moarte după ce a fost linşat la Pierrefitte-sur-Seine vineri, relatează publicaţia Le Monde în ediţia electronică.

Premierul francez a fost contactat de publicaţie, precizează Le Monde. Valls a cerut ca "cei responsabili de acest act inacceptabil să fie găsiţi cât mai rapid, pentru a răspunde de acţiunile lor în faţa justiţiei", adaugă publicaţia.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, că este "deranjant" că Ambasada de la Paris a aflat din presă de cazul minorului linşat şi nu de la autorităţile franceze, subliniind că politicienii vest-europeni trebuie să stopeze reacţiile rasiste.

Şeful diplomaţiei a precizat că linşajul din Franţa asupra minorului român de 16 ani reprezintă "un lucru abominabil" şi că, dacă acesta a comis anumite încălcări ale legii, "există instituţii şi există o lege şi în Franţa care trebuie aplicată".

Corlăţean a declarat că ce se întâmplă în state de drept, cu democraţii remarcabile, precum Franţa, Olanda sau Marea Britanie, reprezintă "unul dintre cele mai serioase semnale de alarmă că dincolo de politica asta ieftină care aduce voturi, chiar şi în cazul partidelor serioase, pentru că au fost şi sunt partide serioase în Vestul Europei şi politicieni care au folosit această retorică populistă, xenofobă, rasistă, e momentul în care să se tragă o linie". "Dacă mergem mai departe, nu este cazul doar riscului pentru români (...) vorbim iată de un proiect care revine, o Europă cu mai multe viteze, o dorinţă de a servi a la carte în Vestul încă mai prosper al Europei ceea ce ne convine să luăm, ceea ce nu ne convine - respingem. Libertatea de mişcare nu ne mai convine şi atunci o respingem", a afirmat Corlăţean, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Totodată, ministrul de Externe a subliniat că este "deranjant" faptul că Ambasada României la Paris a aflat de caz "din presă şi nu de la autorităţile franceze".

În urma relatărilor din presă şi în baza instrucţiunilor transmise de la Bucureşti, ambasadorul Mazuru "a intervenit direct la consilierul diplomatic al premierului, la ministrul de Interne şi la MAE francez cu mesaje extrem de clare, cu aşteptările foarte clare ale Guvernului român ca cei responsabili să fie identificaţi şi să răspundă foarte clar în faţa legii", a spus Corlăţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici