Donald Trump şi Joseph Biden s-au acuzat că au primit fonduri din surse suspecte

  • Donald Trump şi Joseph Biden, acuzaţii reciproce privind primirea de fonduri din surse suspecte
  • Trump: "Nimeni nu a avut o abordare mai dură faţă de Rusia decât mine"
  • Biden: "Eu nu am luat niciodată un singur cent din altă ţară"
335 afișări
Imaginea articolului Donald Trump şi Joseph Biden s-au acuzat că au primit fonduri din surse suspecte

Sursa foto: profimedia

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi adversarul său democrat, Joseph Biden, s-au acuzat reciproc, în cadrul dezbaterii electorale, că au primit fonduri din surse suspecte, în special din China şi Rusia.

"Eu nu am primit niciodată bani din Rusia. Eu nu primesc bani din Rusia. Nimeni nu a avut o abordare mai dură faţă de Rusia decât mine", a spus Trump, reluând acuzaţiile privind afacerile suspecte ale lui Hunter Biden, fiul lui Joseph Biden, în Ucraina şi China.

Joseph Biden a respins imediat acuzaţiile. "Eu nu am luat niciodată un singur cent din altă ţară", a spus Biden, afirmând că Donald Trump s-a îmbogăţit de pe urma străinilor, inclusiv a chinezilor. De asemenea, Joe Biden a acuzat că Donald Trump evită să plătească impozite şi refuză dezvăluirea documentelor fiscale.

Donald Trump a subliniat că a plătit impozite "de milioane de dolari" în Statele Unite.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici