Mihaela Rădulescu, invitată să facă un teledon pentru a răscumpăra Peleşul

Deputatul PSD de Bucureşti Aura Vasile spune că o va invita pe Mihaela Rădulescu să organizeze împreună un teledon pentru răscumpărarea Castelului Peleş, de genul celui organizat în anii '90 şi intitulat "Un leu pentru Ateneu".

24 afișări
Imaginea articolului Mihaela Rădulescu, invitată să facă un teledon pentru a răscumpăra Peleşul

Aura Vasile: O invit pe Mihaela Rădulescu să facem un teledon pentru a răscumpăra Peleşul (Imagine: Mediafax Foto)

"Dacă Guvernul Boc nu poate să răscumpere un bun al poporului român, atunci o să chemăm românii pentru salvarea Castelului Peleş. O vom ruga pe Mihaela Rădulescu să ne ajute, pentru că are mai multă experienţă în realizarea unui astfel de teledon", declară Aura Vasile în comunicatul citat.

Ea arată, totodată, că scopul teledonului pe care vrea să îl organizeze ţine de salvarea castelului Peleş din "colţii rechinilor imobiliari".

"Aura Vasile, deputat de Bucureşti, cheamă poporul român la solidaritate pentru a salva Castelul Peleş din colţii rechinilor imobiliari. În acest sens, se va cere ajutorul Mihaelei Rădulescu, care posedă o experienţă mare în organizarea unei astfel de acţiuni, care se doreşte a se desfăşura după modelul teledonului de la începutul anilor '90 - «Un leu pentru Ateneu»", se mai arată în comunicat.

Aura Vasile îşi exprimă, totodată, regretul pentru faptul că, imediat după preluarea mandatului, fostul Guvern al Alianţei D.A. a abrogat o ordonanţă dată de Cabinetul Năstase referitoare la răscumpărarea Castelului Peleş.

În 16 februarie 2010, Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale, a declarat pentru MEDIAFAX că Familia Regală negociază cu Ministerul Culturii prelungirea contractului de închiriere a Castelului Peleş de statul român, care expiră în martie, urmând ca după sfârşitul lui 2010 să debuteze negocierile pentru vânzarea castelului.

El a precizat că eventualele discuţii dintre Casa Regală şi Ministerul Culturii pentru vânzarea Castelului Peleş ar putea demara cel mai probabil la sfârşitul anului în curs sau după 2010, pentru că în prezent statul român nu are bani pentru a cumpăra castelul.

Declaraţiile lui Adrian Vasiliu vin după ce, în ianuarie 2010, într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că statul român ar trebui să îşi exercite dreptul de preemţiune şi să facă disponibile fondurile necesare pentru răscumpărarea Castelului Peleş de la Familia Regală, în cazul în care aceasta va fi dispusă să vândă.

Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite, pe 1 martie 2007, Regelui Mihai I, în urma unei decizii de retrocedare. Potrivit Memorandumului încheiat atunci între Guvernul României şi Casa Regală, proprietarul se angajează să transforme muzeul Peleş într-un muzeu al statului român, contra unei sume de bani, şi îşi asumă obligaţia de a nu mai revendica bunurile mobile din Castelul Peleş. Astfel colecţiile de la Peleş au fost păstrate în interiorul castelului, contra unei chirii, şi au putut fi vizitate în continuare, însă contractul iniţial încheiat între Guvern şi Casa Regală expiră în luna martie a anului 2010.

Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite regelui Mihai I, în urma unei decizii de retrocedare semnate de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu. Totodată, memorandumul privind retrocedarea Domeniului Peleş către reprezentanţii Casei Regale a fost aprobat pe 20 februarie, de Guvern.

Decizia de retrocedare a soluţionat notificarea făcută de Familia Regală în 8 august 2001. Restituirea celor două castele şi a terenurilor aferente s-a făcut în baza Legii 10 din 2001. Pe baza acestei legi, Regele Mihai, prin Principesa Margareta, a solicitat restituirea în natură a imobilului cunoscut sub denumirea de "Domeniul Peleş" din Sinaia şi anexele situate în aceeaşi localitate.

La momentul restituirii, s-a vehiculat o sumă de 30 de milioane de euro pentru răscumpărarea domeniului Peleş de către statul român.

Mihaela Rădulescu are o experienţă de peste zece ani în televiziune. Ea s-a retras din televiziune la sfârşitul lunii mai 2009, renunţând la emisiunea "Duminica în familie", pe care o prezenta la Antena 1. Motivul invocat de Mihaela Rădulescu a fost fiul său, Ayan. Ulterior, Mihaela Rădulescu a prezentat mai multe ediţii speciale ale unor emisiuni la postul Antena 1, a lansat cartea "Nişte răspunsuri", a făcut un interviu cu scriitorul american Dan Brown şi a scris scenariul unui serial de televiziune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici