Ponta, despre taxe locale: Se face o marjă mai mare. Dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă Parlamentul

Proiectul Codului Fiscal nu conţine modificări majore faţă de ultima variantă şi nu măreşte vreo taxă, dar creează o marjă mai mare în care decizia aparţine autorităţii locale, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că, dacă Guvernul "a greşit" cu ceva, Parlamentul va îndrepta lucrurile.

618 afișări
Imaginea articolului Ponta, despre taxe locale: Se face o marjă mai mare. Dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă Parlamentul

Ponta, despre taxe locale: Se face o marjă mai mare. Dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă Parlamentul

"Nu au apărut modificări majore, nu s-a mărit nicio taxă faţă de ceea ce s-a spus iniţial. Este vorba despre taxele locale care rămân...de fapt, se face o marjă mai mare, pot să fie mai mici decât azi sau mai mari, în funcţie de decizia consiliilor locale. De altfel, toate propunerile pe care le facem beneficiază de faptul că vor fi discutate, dezbătute şi, dacă este cazul îmbunătăţite, nu este nicio supărare, atât în Senat, în aprilie, cât şi în Camera Deputaţilor, în mai şi iunie, şi dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă cu siguranţă Parlamentul", a spus Ponta.

Impozitul pentru locuinţe pregătit pentru populaţie începând cu anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal redactat de Guvern, comparativ cu documentul anunţat în urmă cu o lună, prin creşterea valorii impozabile în funcţie de care este calculată suma finală de plată.

Noul document, datat 13 martie şi obţinut de MEDIAFAX, prevede creşteri de peste 6% ale valorii impozabile la toate categoriile de clădiri.

De asemenea, impozitul pe terenul intravilan şi cel extravilan a fost majorat în proiectul actualizat, prin creşterea valorilor la care este înmulţită suprafaţa terenului, pentru stabilirea sumei de plată.

Şi impozitul pe maşini a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal, prin creşterea sumelor fixe luate în calcul la stabilirea sumei finale de plată.

Luni, premierul Ponta a declarat că decizia de majorare sau de reducere a impozitelor aparţine autorităţii locale.

Conform legii, autorităţile locale pot stabili un anumit cuantum al taxei, dar între limitele minime şi maxime valorice stabilite prin Codul Fiscal.

În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor a comunicat că a decis să nu mai preia în Codul Fiscal propunerea de creştere a impozitului pentru locuinţe datorat de populaţie.

Ministerul susţine că a hotărât să nu introducă în Codul Fiscal creşterea impozitului ca urmare a consultărilor din dezbaterile publice, fără să precizeze când au avut loc aceste consultări, în condiiţiile în care noua formă a Codului Fiscal a fost finalizată vineri.

În vara anului trecut, Ministerul Finanţelor a redactat de asemenea un proiect de Cod Fiscal care prevedea creşteri ale taxelor şi impozitelor locale, document retras ulterior la cererea premierului Ponta.

În expunerea de motive la varianta actualizată a Codului Fiscal, datată de Ministerul Finanţelor 13 martie, la capitolul Indexarea impozitelor şi taxelor locale se spune: "Se propune ca, impozitele şi taxele locale să se indexeaze, anual, de către consiliile locale, ţinînd cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare, comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, până la data de 30 aprilie a anului anterior celui pentru care se aplică indexarea. Având în vedere că de la ultima indexare au trecut 3 ani şi rata de inflaţie a crescut cu 6,46% , în proiect au fost indexate toate impozitele şi taxele locale în suma fixă, inclusiv nivelul amenzilor".

Documentul mai prevede că lista produselor pentru care Guvernul promite TVA de 9%, şi care a inclus iniţial doar pâinea, carnea, peştele, legumele şi fructele, a fost extinsă prin includerea şi altor produse, precum lapte, ouă, animale şi păsări vii.

TVA de 9% va fi introdusă, începând cu anul viitor, şi pentru accesul la evenimentele sportive, cu argumentul că sportul este un fenomen social şi economic care prezintă un grad înalt de interes pentru populaţie.

În schimb, ţigaretele electronice vor fi accizate, începând cu anul viitor, cu o sumă care va creşte anual în raport cu inflaţia, Guvernul pregătind introducerea acestei noi taxe cu argumentul că măsura este dictată de practicile la nivel european.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici