- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ponta: Textul moţiunii de cenzură va fi gata cel mai probabil luni
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi, la Târgu Jiu, într-o conferinţă de presă, că textul final al moţiunii de cenzură va fi gata cel mai probabil luni, în funcţie de modificările de ultimă oră aduse de Guvern ordonanţelor prin care sunt reduse pensiile şi salariile.
Ponta: Textul moţiunii de cenzură va fi gata cel mai probabil luni (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Liderul PSD a menţionat că are convingerea că moţiunea de cenzură "va trece", mai ales că PSD doreşte acest lucru.
"De asta vreau să treacă moţiunea, pentru că nu se aplică cele două legi ale tăierii pensiilor şi salariilor. Că preşedintele îl va pune tot pe domnul Boc premier este la îndemâna dumnealui, dar important este că aceste două legi criminale la adresa populaţiei nu se vor aplica", a menţionat Ponta.
Preşedintele PSD a precizat că partidul său va cere voturi de la toţi parlamentarii pentru moţiune, indiferent de apartenenţa politică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
De ce n-a făcut EPPO apel în dosarul Hideg? Răspuns EPPO pentru Mediafax și Aleph News: „Competența aparține Camerei Permanente care monitorizează cazul”
-
Planul de pace al lui Putin
-
Avertismentul unui laureat al Premiului Nobel pentru economie: inteligenţa artificială riscă să aibă soarta criptomonedelor
-
Un copil de 2 ani, „Micuţul Picasso”, încasazează mii de euro pentru tablourile sale
"La momentul votului, ori arată alegătorului cum a votat, ori vom împărţi noi alegătorilor poza şi cum a votat acel parlamentar pentru tăierea salariilor şi pensiilor. E foarte important, dacă tot am făcut vot uninominal, iar parlamentarii trebuie să răspundă în faţa alegătorilor", a mai declarat Ponta.
PSD va depune două moţiuni de cenzură pentru că Guvernul va recurge de două ori la procedura angajării răspunderii în Parlament pentru reducerile de pensii şi de salarii, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Radu Moldovan, purtător de cuvânt al formaţiunii. Acesta a mai precizat că moţiunile vor fi iniţiate de PSD şi vor avea trei anexe, cu măsurile alternative propuse de PSD, PNL şi, respectiv, PC.
Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament asupra legilor privind măsurile de austeritate, luni, la ora 16.00 şi ora 17.00, a anunţat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, după şedinţa Birourilor Permanente reunite la care a participat premierul Emil Boc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO