Preda: MRU să iasă mai des în campanie. E diferenţă mare între România lui MRU şi cea a lui Ponta

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, că Mihai Răzvan Ungureanu ar trebui să iasă mai des în public în această campanie electorală, democrat-liberalul susţinând că "România lui Ungureanu funcţiona, iar România lui Ponta stă".

457 afișări
Imaginea articolului Preda: MRU să iasă mai des în campanie. E diferenţă mare între România lui MRU şi cea a lui Ponta

Cezar Preda (Imagine: Cirpian Sterian/Mediafax Foto)

Cezar Preda afirmă că "Partidul Democrat Liberal, fiind forţa principală în această alianţă, îşi face o campanie aşezată în fiecare colegiu, cu structuri organizatorice foarte bune, are mesaje locale".

"Pe de o parte, Partidul Democrat Liberal are acest dezavantaj că USL nu-şi mai promovează nici local, măcar, proiectele şi este un mesaj negativ cap coadă, în toată ţara: ei au tăiat salariile, ei au impozitat pensiile, ei au făcut nu ştiu ce au făcut. Dar suntem în parametri funcţionării, aşa cum eram noi obişnuiţi la Partidul Democrat Liberal în campanie electorală. Ceilalţi aliaţi ai noştri, poate pe ici pe colo, nu am o evidenţă clară, sunt şi ei în teritoriu cuplaţi om la om cu adversarii politici", a adaugat prim-vicepreşedintele PDL pentru RFI.

Preda observă că "la nivel naţional, însă, alianţa se bazează foarte mult pe prestaţia co-preşedintelui Blaga şi co-preşedintelui Răzvan Ungureanu".

"Eu nu pot să fac aprecieri, aprecieri vor face românii. Cred că ne trebuia mai mult timp, cred că ne trebuie mai multă forţă, pentru că n-avem de ce să ne ruşinăm. Eu cred că domnul Răzvan Ungureanu a fost un prim-ministru cinstit şi corect şi, chiar dacă au încercat anumite posturi să-l ponegrească, el ar trebui să iasă mult mai puternic, pentru că, de fapt, el i-a dat ţara lui Victor Ponta şi parametrii economici, macroeconomici ai României, indicatorii aceştia erau în luna mai la cu totul altă valoare decât cum îi are Ponta acum de predat noului Guvern în decembrie", adaugă liderul PDL.

Întrebat dacă ar ajuta ca Mihai Răzvan Ungureanu să iasă mai des în public, Cezar Preda a răspuns: "Ne-ar ajuta mai mult, pentru că are dreptul să iasă. Aici nu dau eu un sfat, este o părere de-a mea personală. Cred că ar avea toate şansele să arate că România arăta altfel atunci, în afară de acele zbierete, că s-au dat bani la primari, văd că şi Ponta a oprit toate investiţiile, dă bani tot aşa, aiurea, electorali. Deci, e o diferenţă mare între România lui Ungureanu şi România lui Ponta. România lui Ungureanu funcţiona, era în parametri, România lui Ponta stă". 

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici