- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senatorul Cătălin Voicu, internat în spital cu probleme cardiace
Senatorul Cătălin Voicu, în cazul căruia Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării, a fost internat, în noaptea de marţi spre miercuri, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu probleme cardiace.
Senatorul Cătălin Voicu, internat în spital cu probleme cardiace (Imagine din arhivă; Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că bărbatul a ajuns la spital în jurul orei 3.00 şi a fost internat la Secţia de Cardiologie, în cursul zilei de miercuri urmând ca medicii să îi facă analize mai amănunţite.
Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Andrei Georgescu, a declarat că Voicu este în evaluări neurologice şi cardiologice la UPU Cardiologie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
-
Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate
-
George Simion strânge la Bucureşti conservatorii europeni. Ce plan are AUR pentru Europa
-
Hamas a publicat un videoclip în care apar doi ostatici din Gaza
Andrei Georgescu a precizat că atunci când a venit la spital Voicu avea pulsul 130 şi tensiunea arterială 160 cu 90, acuza dureri de cap, în piept şi transpira.
Investigaţile continuă, iar miercuri după prânz ar putea să existe un diagnostic mai precis, a mai spus Georgescu.
Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, cu opt voturi "pentru" şi trei "împotrivă", cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării senatorului Cătălin Voicu, votul membrilor comisiei fiind secret.
Comisia juridică urma să finalizeze raportul în cursul zilei de marţi şi să îl înainteze Biroului Permanent, care probabil va decide ca miercuri să fie încris pe ordinea de zi a plenului, începând cu ora 14.00, a precizat Toni Greblă, în finalul declaraţiei de presă.
Înainte de începutul audierii lui Voicu, Greblă declara că membrii Comisiei juridice îşi doresc ca dosarul să ajungă cât mai repede în justiţie.
"Vrem ca dosarul să ajungâ cât mai repede în justiţie, nu ne aşteptăm la dezvăluiri senzaţionale", declara Greblă presei cu câteva minute înainte de sosirea lui Voicu la sala de şedinţe a Comisiei juridice.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO