- Home
- Revista presei
- (12.10.2011, 01:03)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
A MURIT ION DIACONESCU
Fostul lider al PNŢCD şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu, avea 94 de ani. A fost internat săptămâna trecută la spitalul Fundeni, cu probleme cardiace.În urmă cu doar câteva zile, Ion Diaconescu se simţea bine şi fusese externat.
7 afișări
A MURIT ION DIACONESCU
Victor Ciorbea, preşedintele PNŢCD: "Suntem extrem de afectaţi, atât familia, cât şi apropiaţii partidului. PNŢCD este unul dintre cele mai încărcate partide politice, cu un bagaj de suferinţă incomparabil mai mare decât al oricărui alt partid european sau chiar din lume. L-am văzut ultima dată pe Ion Diaconescu acum două zile, era extrem de lucid, conştientiza starea sa de sănătate. A fost implicat în viaţa politică până în ultima secundă. M-a întrebat cu ce mă mai poate ajuta şi mi-a spus că mi-ar da şi ultima fărâmă din suflet. Face parte din generaţia martirilor, cum a fost Iuliu Maniu, şi a supravieţuitorilor temniţelor comuniste, cum a fost Corneliu Coposu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum îți vei controla iPhone-ul sau iPad-ul cu ajutorul ochilor? Apple anunță o serie de funcții noi
-
Războiul din Ucraina, ziua 813. Vladimir Putin şi-a început vizita sa în China / Finlanda intenţionează să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia
-
Presa americană: Magicianul David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
-
Alegeri prezidenţiale în SUA: Joe Biden şi Donald Trump vor avea primele dezbateri prezidenţiale. Când vor avea loc
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Dietele vegane reduc riscul dezvoltării cancerului și a bolilor de inimă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Un bărbat a folosit vocea tatălui său decedat pentru a realiza un chatbot care să îi răspundă întrebărilor. Cum funcționează tehnologia
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe