Asociaţia Procurorilor din România, dezamăgită de afirmaţiile premierului

Asociaţia Procurorilor din România se declară dezamăgită de afirmaţiile premierului care a spus că veniturile magistraţilor sunt la un nivel indecent faţă de salariul mediu, arătând că salariile judecătorilor şi procurorilor sunt între 2.600 şi 4.300 de lei.

450 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Procurorilor din România, dezamăgită de afirmaţiile premierului

Asociaţia Procurorilor din România, dezamăgită de afirmaţiile premierului

Asociaţia îşi exprimă dezamăgirea faţă de afirmaţiile premierului Călin Popescu Tăriceanu, care a spus, miercuri, că veniturile judecătorilor şi ale procurorilor se situează la un nivel indecent în raport cu salariul mediu pe economie şi cu scala de salarizare în România şi impune o corecţie obligatorie pe viitor.

"Facem precizarea că, potrivit OUG 27/2006, aprobată prin Legea 45/2007, un judecător sau procuror cu vechime de 2-3 ani are salariul de 2.628 de lei, în timp ce un procuror cu peste trei ani vechime are un salariu de 3.942 de lei, iar un judecător sau procuror de tribunal ajunge la 4.380 de lei, în timp ce personalul de specialitate IT, ca şi ofiţerii de poliţie judiciară, au un salariu minim de 4.337 de lei", potrivit Asociaţiei Procurorilor din România.

În documentul asociaţiei se precizează că magistraţii nu au dreptul să desfăşoare nicio altă activitate în afara celei didactice şi că, din 2004, magistraţii nu au mai beneficiat de nicio majorare salarială, ci li s-a recunoscut dreptul la acordarea unor sporuri, iar când nu le-au primit, aceştia au apelat la instanţe.

În ceea ce priveşte acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 la sută din salariul de bază brut lunar pentru magistraţi şi personal auxiliar de specialitate, asupra căruia s-a pronuţat instanţa supremă, şi a indexării de la care au fost exceptaţi, "acestea nu grevează exclusiv bugetul de stat, întrucât există surse de finanţare constând în venituri din taxe şi timbrul judiciar", a mai precizat Asociaţia Procurorilor din România.

Potrivit Asociaţiei, în cea mai mare parte a ţărilor UE magistraţii au unele dintre cele mai mari salarii din sistemul bugetar.

Joi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a cerut scuze membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru aprecierile premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a explicat atitudinea acestuia în ceea ce priveşte salarizarea magistraţilor, au declarat surse din magistratură.

Pentru acest demers, ministrul Predoiu a cerut ca şedinţa să fie secretă, jurnaliştii părăsind sala de şedinţă a CSM.

Surse din magistratură susţin că ministrul a arătat că nu se pune problema modificării salariilor magistraţilor şi că premierul şi-a mai exprimat punctul de vedere în legătură cu salarizarea acestora, în cadrul unei întrevederi cu membrii CSM din februarie anul acesta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici