Birchall: Mi se pare curios şi de condamnat modul de acţiune al CSM

Şefa departamentului Educaţie din PSD, Ana Birchall, a declarat, joi, că modul de acţiune al CSM, privind efectuarea unei anchete interne fără să îi ceară părerea, este de condamnat, ea precizând că soţul său este decis să solicite ajutorul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti.

27 afișări
Imaginea articolului Birchall: Mi se pare curios şi de condamnat modul de acţiune al CSM

Birchall: Mi se pare curios şi de condamnat modul de acţiune al CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, joi, că Judecătoria Sectorului 1 a respectat legea în privinţa cererii de divorţ a şefului Departamentului Educaţie al PSD, Ana Birchall, care a susţinut că o altă persoană a intentat acţiunea în locul său.

"Nu am văzut raportul CSM. Am aflat de existenţa acestei anchete interne dispusă de CSM de pe o ştire dată de MEDIAFAX, marţi, şi mi se pare curios şi de condamnat modul unic de acţiune al CSM, care a înţeles să dispună o anchetă internă fără să îmi ceară şi mie punctul de vedere, într-o problemă personală", a comentat Ana Birchall.

Ea a apreciat că este de condamnat modul de acţiune al CSM, care nu s-ar fi pronunţat decât strict procedural – cum se înregistrează o cerere de divorţ, cu "anumite aparenţe de identitate".

Ana Birchall a criticat CSM pentru că nu s-a pronunţat pe fondul speţei, şi anume aspupra faptului că un judecător îşi permite să se antepronunţe într-o cauză care, tehnic, la momentul pronunţării, era încă un dosar activ, fiind şi o cauză de minori.

"S-a întocmit un comunicat de presă în care induce în eroare opinia publică, pentru că acolo nu se specifică că eu am formulat acea cerere de renunţare la sugestia şi recomandarea celor de la Judecătoria Sectorului 1, această cerere de renunţare fiind singura modalitate de a închide acest dosar. Dacă nu formulam această cerere de renunţare, dosarul se suspenda pentru neprezentarea părţilor şi rămânea practic un dosar activ", a adăugat Ana Birchall.

"Este deja o aberaţie, oricât de furioasă aş fi, de nedreptăţită mă simt, eu acţionez şi îmi apăr copilul şi familia ca să nu fie târâţi într-un scandal nemeritat. Personal mi-am pierdut încrederea că justiţia română poate să acţioneze, e de neînţeles maniera în care a acţionat CSM", a spus Ana Birchall.

"Soţul meu este decis să solicite sprijinul Ambasadei Marei Britanii la Bucureşti, pentru că este clar că este o campanie de denigrare a numelui meu şi de hărţuire. Deşi aveam anumite instrumente să continui, inclusiv plângeri penale, nu am vrut pentru ca numele familiei mele să fie târât într-un scandal", a adăugat Birchall.

Ea a mai spus că îi invită pe membrii CSM ca, pe 5 noiembrie, când ea şi soţul său fac 10 ani de căsnicie, să sărbătorescă alături de ei evenimentul.

În 22 mai, Ana Birchall susţinea, într-o serie de declaraţii de presă, că cineva a intentat o acţiune de divorţ în numele său la Judecătoria Sectorului 1. În aceeaşi zi a depus o cerere de retragere a acţiunii de divorţ înregistrate pe numele ei. Şeful Departamentul Educaţie al PSD susţinea la acea dată că actele i-au fost pierdute de o bună prietenă şi că altcineva a formulat cererea de divorţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici