- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cinci persoane au murit în urma unui accident pe DN2 - VIDEO
Cinci persoane au murit, iar un copil de 8 ani a suferit leziuni grave, în urma unui accident produs pe Drumul Naţional 2 Bucureşti-Urziceni, în localitatea ilfoveană Afumaţi, în noaptea de duminică spre luni, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
Cinci persoane au murit în urma unui accident pe DN2
Şoferul unui autoturism staţionat pe şosea la kilometrul 19+900 de metri, pe sensul Afumaţi spre Urziceni, a vrut să întoarcă, fără a se asigura, moment în care a fost lovit în plin de un autocar condus regulamentar, în aceeaşi direcţie, de către un bărbat de 55 de ani din Bucureşti, posesor al permisului de conducere pentru categoriile A, B, C, E şi D, cu vechime din anul 1976, se arată într-un comunicat de luni al Centrului Infotrafic al Poliţiei Române
În urma accidentului, cinci dintre cele şase persoane din maşină au murit, singurul supravieţuitor, un copil de 8 ani a suferit însă leziuni grave. Şoferul autocarului a fost testat, însă aparatele au arătat că nu a consumat alcool.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O pată solară uriașă îi îngrijorează pe oamenii de știință. Ce consecințe va avea asupra Pământului
-
Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul
-
Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE
-
Război comercial. Şeful comerţului american, mesaj din inima Europei: UE trebuie să se alăture eforturilor SUA împotriva exporturilor Chinei
"Acest accident rutier arată încă o dată cum doar o clipă de neatenţie la volan poate curma viaţa multor persoane nevinovate", se mai arată în comunicat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO