Compania de drumuri vrea în continuare să monteze parapeţi pe drumurile naţionale pentru a reduce accidentele

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are în plan continuarea montării de separatoare de sens pe porţiunile de drum cu două benzi pe sens pentru a reduce accidentele grave, însă aceste operaţiuni vor depinde de fonduri.

1591 afișări
Imaginea articolului Compania de drumuri vrea în continuare să monteze parapeţi pe drumurile naţionale pentru a reduce accidentele

Compania de drumuri vrea în continuare să monteze parapeţi pe drumurile naţionale pentru a reduce accidentele

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are în plan continuarea montării de separatoare de sens pe porţiunile de drum cu două benzi pe sens pentru a reduce accidentele grave, însă aceste operaţiuni vor depinde de fonduri.

„CNAIR SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti are în plan să monteze separatoare de sens din beton - parapet tip N4 pe toate drumurile cu patru benzi de circulaţie pe care le are în administrare. În funcţie de bugetul ce va fi alocat pentru anul 2017, se vor putea achiziţiona aceste separatoare de sens”, au spus oficialii companiei de drumuri.

Spre exemplu, în lunile decembrie şi ianuarie pe Drumul Naţional 6 în localităţile Buda şi Cornetu, în apropierea Capitalei au avut loc trei accidente grave, unul având loc săptămâna trecută în care au fost implicate patru autoturisme. Cele mai multe incidente au loc din cauza şoferilor care întorc sau virează stânga încălcând banda continuă.

Pe acelaşi tronson de drum primăria Bragadiru a montat pasarele pentru pietoni, însă primăria nu a construit şi trotuare în dreptul acestora.

Anul trecut compania de drumuri a demarat operaţiunea de montare a separatoarelor de sens şi pe DN1, în zona Băneasa, la ieşirea din Bucureşti, după ani de zile în care au avut loc accidente grave în această zonă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici