Constanţa: 20 de persoane care au mâncat la Mănăstirea Ivrinezu, la spital cu toxiinfecţii alimentare

Douăzeci de persoane, între care 18 copii, care au participat, duminică, la slujba oficiată de Sfânta Maria la Mănăstirea Ivrinezu au ajuns la două spitale din judeţul Constanţa, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la biserica mănăstirii.

27 afișări
Imaginea articolului Constanţa: 20 de persoane care au mâncat la Mănăstirea Ivrinezu, la spital cu toxiinfecţii alimentare

20 de persoane care au mâncat la Mănăstirea Ivrinezu, la spital cu toxiinfecţii alimentare (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, Constantin Dina, a declarat că aproximativ 60 de persoane au mâncat la Mănăstirea Ivrinezu, iar până în prezent 20 dintre acestea au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Potrivit sursei citate, 14 din cele 20 de persoane se află la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, iar celelalte şase la Spitalul Municipal Medgidia.

Din cele 20 de persoane, 18 sunt copii.

Astfel, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa au ajuns doi sugari cu vârste de şase luni şi şapte luni, un copil de un an şi patru luni, trei copii de şapte ani, doi copii de nouă ani, doi minori în vârstă de cinci ani, unul de trei ani, unul de 12 ani şi doi adulţi în vârstă de 23 şi 24 de ani.

Cei 20 de pacienţi au fost duşi la spital cu ambulanţele, având stări febrile, dureri abdominale şi vărsături, iar în prezent starea lor este stabilă, a precizat Dina.

Potrivit acestuia, bolnavii le-au spus cadrelor medicale că au mâncat, la agapa de la mănăstire, brânză, salam şi orez cu pulpe de pui, însă este posibil ca aceste persoane să fi cosumat şi alte alimente înainte de a merge la masa organizată cu ocazia hramului mănăstirii.

Conducerea DSP Constanţa a deschis o anchetă în acest caz, iar o echipă a instituţiei va merge la mănăstire penru a recolta probe din alimentele consumate.

Reprezentanţii DSP spun că mănăstirile nu au nevoie de autorizaţii sanitare pentru a organiza mese pentru pelerini.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici