Dacia Renault angajează: Peste 500 de posturi, scoase la concurs

Grupul Renault România anunţă că oferă, la Târgul Angajatori de Top ce are loc vineri şi sâmbătă în Capitală, peste 500 de posturi pentru activităţile de inginerie, servicii şi fabricaţie.

4616 afișări
Imaginea articolului Dacia Renault angajează: Peste 500 de posturi, scoase la concurs

Dacia Renault angajează: Peste 500 de posturi, scoase la concurs

Pe lângă cele 500 de posturi, Grupul Renault România a mai anunţat 100 de locuri pentru studenţi şi masteranzi care îşi doresc să facă practică în cadrul companiei. "Grupul caută pentru activitatea de R&D ingineri, absolvenţi ai facultăţilor tehnice, în domeniul automobilelor (Automotive), cu următorul profil: competenţe proiectare CATIA, calcul, simulare numerică, experienţă de minim 2 ani în domeniul auto sau conex, experienţă de management de proiect, cunoştinţe despre tehnica automobilului", se arată într-un comunicat de presă.

Alte 200 de posturi sunt disponibile în echipele de supply chain, post-vânzare şi studii de piaţă. Pentru activitatea de fabricaţie vehicule, pentru platforma industrială de la Mioveni, compania caută automatişti şi analişti calitate.

Târgul Angajatori de Top îşi prezintă oferta de job-uri în Bucureşti, în perioada 25 - 26 martie, în intervalul 10.00-18.00 (vineri) şi 10.00-17.00 (sâmbătă), la Sala Palatului.

La eveniment sunt aşteptaţi peste 10.000 de profesionişti, studenţi şi proaspăt absolvenţi care pot interacţiona cu 300 de specialişti HR din cadrul a 100 de companii participante din peste 14 domenii de activitate. La târg vor fi scoase la concurs în jur de 5.000 de joburi şi peste 700 de poziţii în cadrul programelor de internship&trainee.

Accesul la eveniment este gratuit în baza preînscrierii pe hipo.ro iar vizitatorii pot aplica folosind un singur CV Barcode, pe care îl pot obţine din contul personal, de pe acelaşi site. După completarea CV-ului au posibilitatea să-l descarce în format Barcode, pe care, ulterior, să îl printeze şi să aplice la joburile de la târg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici