Finanţarea universităţilor s-ar putea face pe cicluri de învăţământ

Preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că universităţile ar putea primi finanţare pe cicluri de învăţământ, ceea ce ar fi în avantajul profesorilor dar în dezavantajul studenţilor care s-ar transfera mult mai greu de la o universitate la alta.

58 afișări
Imaginea articolului Finanţarea universităţilor s-ar putea face pe cicluri de învăţământ

Finanţarea universităţilor s-ar putea face pe cicluri de învăţământ (Imagine: Mediafax Foto)

Sindicatele din învăţământul superior au propus, miercuri, la întâlnirea cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, un alt mod de finanţare a universităţilor de stat, respectiv pe cicluri de învăţământ.

"Acest lucru înseamnă că dacă un student a intrat în anul întâi la o facultate va fi contabilizat ca aparţinând acelei universităţi trei sau patru ani, cât durează studiile. Astfel, studenţii vor trebui să se gândească mult mai serios ce facultate urmează, pentru că dacă vor dori să se mute la o altă universitate, ori pleacă la schimb, ori pleacă pe un loc la taxă. Partea benefică a acestui mod de finanţare propus este că profesorii nu vor mai fi presaţi de componenta financiară, pentru că până acum se primeau banii în funcţie de câţi studenţi aveau în fiecare an", a explicat Anton Hadăr.

Liderul "Alma Mater" a mai spus că o altă problemă discutată în întâlnirea de miercuri se referă la faptul că accesul la fondurile de cercetare va fi permis atât universităţilor de stat, cât şi celor private.

De asemenea, sindicaliştii din învăţământul superior s-au opus unei propuneri făcute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării privind evaluarea şi acreditarea universităţilor româneşti.

Hadăr a precizat că, potrivit propunerii, evaluarea şi acreditarea ar fi trebuit realizate de către ARACIS şi o altă agenţie care să fie agreată de minister şi înregistrată în registrul agenţiilor europene de evaluare.

"Alma Mater a propus ca evaluarea şi acreditarea să fie făcute în continuare de ARACIS şi, eventual, o altă agenţie desemnată prin Hotărâre de Guvern de către MECI. Pentru moment însă, până se evaluează toate universităţile, ar fi bine să rămână doar ARACIS", a declarat Hadăr.

Sindicaliştii şi reprezentanţii MECI au mai discutat şi despre alegerea organismelor de conducere în universităţi, forma propusă fiind însă aproape identică cu cea existentă în prezent.

Preşedintele "Alma Mater" a precizat că o decizie finală privind incompatibilităţile persoanelor care ocupă simultan funcţii în universităţile din România va fi luată în momentul în care se va discuta despre statutul cadrului didactic.

Săptămâna trecută, ministrul Educaţiei a discutat cu sindicaliştii din învăţământul preuniversitar pe tema legilor educaţiei. În această săptămână, discuţiile continuă cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior şi cu rectorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici