FOTO | Cum ar fi trebuit să arate cel mai modern cămin pentru studenţi din Timişoara, nefinalizat nici după 4 ani de la începerea lucrărilor

La Timişoara se construieşte unul dintre cele mai moderne cămine din România, al Universităţii de Vest, care acoperă doar 50% din cererile studenţilor. Lucrările au început în anul 2013 şi nu au fost încă finalizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

332 afișări
Imaginea articolului FOTO | Cum ar fi trebuit să arate cel mai modern cămin pentru studenţi din Timişoara, nefinalizat nici după 4 ani de la începerea lucrărilor

FOTO | Cel mai modern cămin pentru studenţi din Timişoara, nefinalizat la 4 ani de la începerea lucrărilor

Purtătorul de cuvânt al Universităţii de Vest din Timişoara, Florin Jurca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la patru ani de la punerea pietrei de temelie a noului cămin al instituţiei, care se construieşte în Complexul Studenţesc, a fost finalizată structura de rezistenţă.

„În acest moment, este finalizată structura de rezistenţă şi construcţia se află în pregătire pentru montarea faţadei. Se lucrează fără întrerupere de aproximativ un an de zile”, a afirmat Florin Jurca.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii de Vest din Timişoara, noul cămin pentru studenţi, care va fi cel mai modern din oraş, se realizează doar cu bani de la bugetul de stat. Până în această toamnă, Guvernul a investit aproximativ 20 de milioane de lei, însă pentru finalizarea căminului ar mai fi nevoie de 40 de milioane de lei.

„S-au cheltuit undeva peste 20 de milioane de lei, sursa de finanţare fiind de la bugetul de stat. Pentru finalizarea căminului ar mai fi nevoie de 40 de milioane de lei. Termenul de finalizare al lucrărilor, dacă totul merge bine din punct de vedere financiar şi al construcţiei, este jumătatea anului 2018”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Universităţii de Vest din Timişoara.

Piatra de temelie a noului cămin al Universităţii de Vest din Timişoara a fost pusă în vara anului 2013, însă s-a lucrat prea puţin pentru că Ministerul Educaţiei a alocat o primă tranşă de bani de doar 900.000 lei, iar firma care a câştigat licitaţia de realizare a lucrărilor a intrat în insolvenţă şi a oprit lucrările. Abia în toamna anului 2015, atunci când ministerul a mai alocat o nouă tranşă de bani, lucrările au fost reluate tot de firma care a intrat în insolvenţă.

Căminul care se construieşte în Complexul Studenţesc din Timişoara va fi unul dintre cele mai moderne din România şi va avea 670 de locuri, parter şi şase etaje, studenţii urmând să fie cazaţi în camere cu baie şi bucătărie proprie. De asemenea, în noua locaţie ar urma să fie amenajate spaţii comerciale, un salon de coafură şi frizerie, o sală de fitness, spaţii de recreere şi o parcare subterană.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii de Vest din Timişoara, instituţia are aproximativ 3.000 locuri în zece cămine şi acoperă doar 50% din cererile de cazare ale studenţilor.

În total, aproximativ 13.000 de locuri sunt disponibile în căminele studenţeşti ale celor patru universităţi de stat din Timişoara.

Studenţii plătesc o taxă lunară de cămin ce variază între 95 lei şi 335 lei, în funcţie de condiţiile de care au parte şi de numărul de paturi din camere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici