Gigi Becali, executat silit după ce a fost amendat pentru discriminare. Ce afirmaţii i-au adus amenda

Primăria sectorului 1 Bucureşti este pusă a-l executa silit pe Gigi Becali, de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care l-a amendat pe finanţatorul echipei Steaua cu 2.000 de lei, pentru afirmaţii denigratoare şi discriminatorii la adresa femeilor.

4216 afișări
Imaginea articolului Gigi Becali, executat silit după ce a fost amendat pentru discriminare. Ce afirmaţii i-au adus amenda

Gigi Becali, executat silit după ce a fost amendat pentru discriminare. Ce afirmaţii i-au adus amenda (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Pentru o serie de afirmaţii jignitoare la adresa femeilor, făcute în timpul unei emisiuni la postul Antena 2, din 27 aprilie 2011, CNCD a hotărât - cu cinci votui "pentru" şi unul împotrivă - amendarea contravenţională a lui Gigi Becali cu 2.000 de lei.

"Amenda se va achita la Primăria sectorului 1 Bucureşti, conform Ordonanţei 2/2001 privind regimul contravenţiilor. Contravenientul este obligat să trimită dovada plăţii către CNCD", se arată în hotărârea Consiliului, care precizează că în termen de 15 zile de la data emiterii, în cazul în care nu e contestată în instanţa de contencios administrativ, aceasta "constituie de drept titlu executoriu".

Gigi Becali a refuzat să plătească amenda, astfel că CNCD a cerut Primăriei sectorului 1 Bucureşti executarea silită a hotărârii emisă în 29 iunie 2011, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse administrative.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat public Antena 2 pentru emisiunea "Agentul VIP" din 27 aprilie, în care George Becali, finanţatorul echipei FC Steaua, a folosit un limbaj denigrator şi discriminator la adresa femeilor care îşi înşală bărbaţii, comparativ cu bărbaţii care îşi înşală femeile, fără ca moderatorul Cristian Brancu să intervină convingător.

După difuzarea emisiunii "Agentul VIP" din 27 aprilie, CNA a primit şi o sesizare de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Potrivit CNA, emisiunea "Agentul VIP" a fost difuzată pe 27 aprilie, de la ora 21.30, fiind moderată de Cristian Brancu. În emisiune s-a discutat despre divorţul dintre Mihaela şi Cristi Borcea, în timpul programului exprimându-şi părerea prin telefon şi George Becali.

"Nu sunt adeptul înşelăciunii, să înşel. Sunt adeptul să fii om fidel, dar totuşi şi ţineţi minte lucrurile astea: bărbatul care înşală este şmecher, iar femeia care înşală este curvă", a spus George Becali în emisiune, moment în care Cristian Brancu a intervenit: "Domnul Becali, staţi un pic. Femeile poate ne judecă în momentul în care spunem lucrul ăsta, nu credeţi?".

Totuşi, ulterior, Becali şi-a detaliat convingerile, abordând subiectul în acelaşi mod, folosind un limbaj denigrator şi discriminator la adresa femeilor.

"Dincolo de aspectul pentru care am fost sesizaţi de Consiliul pentru Combaterea Discriminării, este vorba şi de limbaj (limbajul folosit de George Becali, n.r.) şi de lipsa de reacţie a moderatorului", a spus Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA.

De cealaltă parte, Mirela Bomboe, reprezentata televiziunii Antena 2, a spus că există într-adevăr câteva probleme de limbaj în declaraţia lui George Becali, însă intervenţia moderatorului există, chiar dacă nu este foarte evidentă.

În urma analizării emisiunii, CNA a decis să someze public Antena 2 pentru încălcarea articolului 47, alineatul 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie" şi a articolului 40, alineatul 3 din Cod - "Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici