- Home
- Social
- IAŞI, (24.01.2015, 11:02)
- Florin Gheţău
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis, la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor: În spatele unităţii naţiunii trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia, a clasei politice
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor, că în spatele unităţii şi solidarităţii unei naţiuni trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia, dar mai cu seamă a clasei politice, a celor aleşi să reprezinte interesele şi să împlinească aspiraţiile poporului român.
692 afișări
Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Aşa cum s-a întâmplat acum un secol, şi clasa politică de astăzi trebuie să se ridice la înălţimea idealurilor pe care naţiunea română le nutreşte. În spatele unităţii şi solidarităţii unei naţiuni trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar mai cu seamă a clasei politice, a celor aleşi să reprezinte interesele şi să împlinească aspiraţiile acestui popor", a spus Iohannis, în discursul rostit în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, organizate la Iaşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Preşedintele a adăugat că "responsabilitatea este un cuvânt pe care va trebui să-l redescoperim nu numai în vocabularul politic, ci ca fundament pentru decizii şi acţiuni".
"Privind în urmă, putem afirma fără să greşim că ideea de consens înseamnă tocmai puterea şi abilitatea de a renunţa la interesele particulare, pentru a construi mari proiecte, dar o naţiune puternică nu se poate hrăni doar cu momentele sale emblematice din trecut. O naţiune conştientă de misiunea sa istorică este datoare să lucreze zi de zi pentru idealurile sale", a mai spus şeful statului.
Preşedintele a arătat că a venit la Iaşi în această zi importantă pentru naţiune "cu gândul la momentul istoric săvârşit acum 156 de ani, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti".
"Este o mare bucurie pentru mine să revin la Iaşi, capitala Unirii, un centru simbolic al românităţii şi un reper al spiritualităţii noastre. Pentru prima dată, români din ţară şi de pretutindeni, marcăm cu toţii Unirea Principatelor Române ca sărbătoare naţională. Este momentul să ne amintim că acest reper fundamental al existenţei noastre s-a realizat în timpuri istorice complicate. Unirea a fost, în definitiv, un act de mare abilitate politică. Recunoştinţa noastră este cu atât mai mare fiindcă am avut de-a face cu lideri vizionari, cu oameni vrednici care au înţeles că a-ţi servi ţara înseamnă, înainte de toate, asumarea cu mare responsabilitate a unor importante idealuri. Să nu trăim cu iluzia că atunci a fost uşor. Şi atunci, liderii au avut mari dificultăţi în a se solidariza în jurul unor interese esenţiale, aşa cum a fost Unirea, dar au reuşit să finalizeze cu succes un astfel de proiect fundamental. Pentru o asemenea reuşită, este nevoie de viziune, de renunţarea la orgolii, la mărunte interese personale sau partizane, este nevoie de curaj şi de acţiune", a mennţionat el.
Iohannis a apreciat că cea mai importantă lecţie a evenimentului de acum 156 de ani este "puterea solidarităţii, priceperea de a construi un consens în jurul unui ideal naţional".
"Au existat atunci voci, şi nu puţine ori neînsemnate, care au afirmat că Moldova a fost sacrificată şi o bună bucată de vreme mulţi oameni nu s-au împăcat cu această idee. Privind în urmă, putem afirma fără să greşim că ideea de consens înseamnă tocmai puterea şi abilitatea de renunţa la interese particulare pentru a construi mari proiecte. Dar o naţiune puternică de cetăţeni nu se poate hrăni doar cu momentele sale emblematice din trecut. O naţiune conştientă de misiunea sa istorică este datoare să lucreze zi de zi pentru idealurile sale. 1859, 1877 şi 1918 sunt bornele noastre ca stat modern, dar, în aceeaşi măsură, aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană reprezintă succese foarte importante ale generaţiilor recente. Învăţătura pe care au oferit-o moldovenii şi muntenii la 1859 este una importantă pentru zilele noastre", a continuat şeful statului.
Iohannis a adăugat că, aşa cum au arătat istoricii, modernizarea şi occidentalizarea au stat la baza ideii de unire. "Pas cu pas, cu efort susţinut şi prin urmărirea sistematică a aspiraţiilor comune, înaintaşii noştri au conectat Principatele la modernitatea europeană prin reformele interne şi acţiunile de politică externă", a precizat el.
Preşedintele a menţionat însă că au existat şi restanţe, iar "renunţarea la centralism este până astăzi una din restanţele societăţii româneşti", care va trebui să fie ameliorată "cu calm, cu chibzuinţă şi într-un timp rezonabil".
"Principiul descentralizării a fost agreat inclusiv în divanurile ad-hoc, dar nu a fost niciodată pus în practică", a adăugat el.
Iohannis a subliniat că momentul marcării Zilei Unirii Principatelor se desfăşoară la Iaşi, cel mai mare oraş de la graniţa de răsărit a UE şi a arătat că la doar 150 de kilometri dincolo de Prut se află "fraţii noştri din Republica Moldova".
"Suntem la Iaşi, cel mai mare oraş de la graniţa de răsărit a Uniunii Europene. Însă la numai 150 de kilometri, dincolo de Prut, sunt fraţii noştri din Republica Moldova. Gândurile noastre se îndreaptă şi către ei, pentru că ne leagă nu doar comuniunea de istorie, ci şi de aspiraţii. Nu doar trecutul şi moştenirea lui, ci şi viitorul, în sensul apartenenţei la spaţiul comun european", a spus şeful statului.
Preşedintele şi-a încheiat discursul urând românilor să privească această zi "cu bucurie, cu încredere în forţele proprii şi în România".
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe