MOTIVUL pentru care vizitatorii muzeelor din apropierea Antipa au sesizat miros persistent de carne în putrefacţie

Elevii pasionaţi de investigaţii criminalistice îşi pot testa aptitudinile la Muzeul Antipa, unde reprezentanţii instituţiei le-au pregătit un curs care constă în prelevarea unor insecte din bucăţi de carne descompusă, acestea putând ajuta la dezlegarea misterelor unor crime.

1678 afișări
Imaginea articolului MOTIVUL pentru care vizitatorii muzeelor din apropierea Antipa au sesizat miros persistent de carne în putrefacţie

MOTIVUL pentru care vizitatorii muzeelor din apropierea Antipa au sesizat miros persistent de carne în putrefacţie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

În perioada 15 - 26 iulie, la Muzeul Antipa se desfăşoară modulul de entomologie criminalistică în care copii cu vârste cuprinse între 14 - 17 ani pot participa la cursuri teoretice despre expertiza criminalistică, legătura criminalisticii cu alte ştiinţe, investigarea criminalistică a locului săvârşirii infracţiunii din perspectiva entomologiei criminalistice, clasificarea speciilor de insecte necrofage din cadrul Ordinului Diptera şi Coleoptera, dar şi un examen practic, în care participanţii vor simula o infracţiune (identificarea urmelor, prelevarea probelor şi crearea ipotezelor).

Pentru desfăşurarea şi organizarea acestui modul, reprezentanţii muzeului au folosit bucăţi de carne, care au fost aşezate "în locuri optime pentru descompunere, astfel încât larvele să se dezvolte".

"În săptămâna care tocmai se încheie, ca şi în următoarea, se desfăşoară la Muzeul Antipa în cadrul Şcolii de Vară, program dedicat elevilor aflaţi în vacanţă, modul intitulat «Entomologie criminalistică». Este vorba de a le prezenta, de a-i familiariza pe copii cu acele specii de insecte care prin stările lor de dezvoltare - ouă, larve, pupe - pot să-i ajute pe cei specializaţi în dezlegarea misterelor unor evenimente precum crimele. Pentru a putea preleva aceste insecte, care nu se dezvoltă decât în carne aflată în descompunere, am folosit câteva bucăţi de carne de pui şi de vită, care au fost lăsate în aer liber, într-un loc pentru câteva zile, atât cât să se poată dezvolta larvele pe care urmează să le identifice ca specii copiii împreună cu coordonatorul nostru, care este specializat în entomologie criminalistică, doamna Lavinia Iancu", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Aurora Stănescu, şef departament PR, Marketing Cultural şi Programe Educative, la Muzeul Antipa.

Totodată, ea a precizat că după prelevarea insectelor, bucăţile de carne au fost îngropate. "Fiind foarte cald, mirosul cărnii s-a împrăştiat, probabil că multă lume a fost deranjată, dar bucăţile de carne, după prelevarea insectelor au fost îngropate şi pericolul persistenţei mirosului de carne în descompenere a dispărut", a explicat Aurora Stănescu.

Declaraţiile acesteia au fost făcute după ce vizitatorii muzeelor din apropierea Antipa au sesizat un miros persistent de carne în putrefacţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici