Procurorii din comisia de anchetă privind accidentul de la Petrila vor fi degrevaţi de alte dosare

Procurorii care fac parte din comisia de anchetă alcătuită pentru a investiga accidentul de la mina Petrila vor fi degrevaţi de orice alt dosar, iar adjunctul procurorului general al României este aşteptat, luni, în Valea Jiului, pentru a verifica mersul anchetei, potrivit unor surse judiciare.

104 afișări
Imaginea articolului Procurorii din comisia de anchetă privind accidentul de la Petrila vor fi degrevaţi de alte dosare

Procurorii din comisia de anchetă privind accidentul de la Petrila vor fi degrevaţi de alte dosare (Imagine: Mediafax Foto)

Surse din Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani au declarat că adjunctul procurorului general al României este aşteptat, luni, la Petroşani pentru a verifica mersul anchetei, dar şi pentru a-i anunţa pe procurorii care fac parte din comisia de anchetă că vor fi degrevaţi de orice alt dosar.

Două explozii au avut loc, sâmbătă, în mina Petrila. În urma deflagraţiilor, 12 mineri şi salvatori au murit, iar alţi 14 au fost răniţi.

Opt din cei 14 răniţi în exploziile de la mina Petrila au fost aduşi, duminică dimineaţă, în Capitală.

Cinci dintre ei sunt internaţi la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unde au fost operaţi şi se află la terapie intenisvă, în stare foarte gravă, iar alţi trei mineri sunt internaţi, tot în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Ceilalţi şase răniţi au rămas internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Petroşani, Ileana Bodea, ancheta la Petroşani este făcută de o comisie formată din patru procurori specializaţi în astfel de cazuri, doi ofiţeri de la IGPR, doi judiciarişti din IPJ Hunedoara, specialiştii din cadrul ITM şi cei ai Institutului Naţional de Securitate Minieră - INSEMEX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici