Video Protest al pensionarilor la sediul Prefecturii Galaţi

Aproximativ o sută de pensionari au pichetat, luni, timp de o oră, sediul Prefecturii Galaţi, nemulţumiţi de condiţiile grele de trai şi de faptul că nu li se acordă o mărire a punctului de pensie conform condiţiilor grele în care au muncit .

1 afișare

De Ziua Internaţională a Persoanelor de Vârsta a treia, membrii Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere din Galaţi au ales să picheteze, între orele 9.00 şi 10.00, sediul Prefecturii din localitate. Principala solicitare a protestatarilor, majoritatea foşti siderurgişti, vizează creşterea punctului de pensie cu 50% pentru cei care au fost încadraţi în grupa I de muncă şi cu 25% pentru cei din grupa a II-a.

Vârstnicii afişau hârtii pe care se putea citi: "Legea 19/2000, o lege nedreaptă cu cei care au muncit în condiţii grele, cei din grupele 1 şi 2 de muncă. Scopul legii: micşorarea pensiilor aflate în plată şi a celor care se vor plăti în viitor. De ce ne furaţi din bani? Ruşine, domnilor guvernanţi!" sau "Întrebare de logică indusă: Parlamentarii vin la Parlament ca să doarmă! Dacă dorm, cum toată lumea vede, înseamnă că Parlamentul este dormitor. Dacă-i dormitor, de ce are bănci, şi nu paturi?".

"Suntem furaţi în continuare la grupa I şi a II-a de muncă şi Guvernul nu pomeneşte nimic de drepturile noastre. Spun mereu, exact ca pe timpul comuniştilor: v-am mărit pensia cu 5%, dar de fapt ne iau 100% din pensie cu scumpirea alimentelor", a declarat Cristea Toader, preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere din Galaţi.

Întrebt dacă s-a mai întâmplat ceva de la întâlnirea pe care au avut-o la Galaţi cu Paul Păcuraru, ministrul Muncii, şi cu reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii, liderul pensionarilor a răspuns negativ.

"Nu s-a mai întâmplat nimic după întâlnirea cu ministrul Paul Păcuraru. Domnul ministru e foarte ocupat cu problemele pe care le are acum, cu telefoanele către fiu, nu cred că mai are timp de pensionari. Suntem lăsaţi de izbelişte, nu are absolut nimeni grijă de noi", a mai spus Cristea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici