- Home
- Social
- CONSTANŢA, (20.03.2019, 14:00)
- Cătălin Legănel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sorina Pintea RĂSPUNDE la acuzaţiile lui Iohannis privind programele de Sănătate/ REPLICA Preşedinţiei
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, i-a răspuns preşedintelui Iohannis, care a vorbit marţi despre sistemul public de sănătate şi incapacitatea de a trata corespunzător HIV-SIDA, amintindu-i că bugetul a fost aprobat „după multe ezitări”, iar programele naţionale de sănătate au întârzieri.
946 afișări
Sorina Pintea, REPLICĂ la acuzaţiile preşedintelui privind programele de Sănătate: Îi amintesc că bugetul a fost aprobat târziu
Sorina Pintea a declarat, miercuri, referitor la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că lipsa tratamentului pentru bolnavii cu HIV/SIDA este „un exemplu revoltător de incapacitate guvernamentală”, că programele naţionale de sănătate au întârzieri din cauză că bugetul a fost aprobat foarte târziu.
„Îi aduc aminte domnului preşedinte că bugetul României, implicit bugetul Ministerului Sănătăţii, a fost aprobat destul de târziu, după multe ezitări. A fost publicat în Monitorul Oficial în 15 martie şi, prin urmare, programele naţionale de sănătate de prevenţie, între care şi Programul HIV/SIDA, or să aibă întârzieri. Din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii, spitalele ar fi trebuit să se asigure cu medicaţia necesară acestor pacienţi, dar, pe de altă parte, repet, ieri (marţi – n.r.), în şedinţa de Guvern, am prorogat termenele de aplicare a noilor programe de sănătate pentru că bugetul a fost aprobat târziu”, a spus Pintea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Ea a completat, precizând că întrebarea adresată de preşedinte a fost una „mai mult” retorică: „Cred că a fost o întrebare mai mult retorică a dânsului, 'De ce?' De aia, din cauză de buget”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referitor la sistemul public de sănătate şi incapacitatea de a trata corespunzător HIV-SIDA, că el crede că Liviu Dragnea nu se află într-un spital de stat.
„Este un exemplu revoltător de incapacitate guvernamentală în domeniul sănătăţii publice. Răspunderea este clar la cei care guvernează. Noi la Preşedinţie nu ne putem face că nu vedem aceste probleme şi este important să contribuim destul de serios la conştientizarea şi cunoaşterea acestei probleme. Avem oameni suficient de bine pregătiţi care vor putea să vină cu expertiză şi proiecte pentru îmbunătăţirea. Această chestiune este una extrem de sensibilă şi toate studiile sociologice arată că românii sunt foarte preocupaţi de ineficienţa sistemului public de sănătate”, a spus Klaus Iohannis la o dezbatere din cadrul Festivalului One World Romania.
Preşedinţia, replică pentru Sorina Pintea: Este exclusiv vina PSD că bugetul a fost adoptat târziu
Administraţia Prezidenţială a reacţionat miercuri la declaraţiile ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, referitoare la faptul că întârzierile programelor naţionale de sănătate ar fi cauzate de data promulgării bugetului, precizând că acest lucru este exclusiv din vina PSD.
Ministerul Sănătăţii este singurul responsabil de coordonarea, controlul şi implementarea programelor din domeniul sănătăţii, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis miercuri MEDIAFAX.
”Este exclusiv vina PSD că bugetul de stat pentru anul în curs a fost adoptat de Guvern şi trimis Parlamentului pentru dezbateri cu trei luni mai târziu faţă de termenul prevăzut de lege. Încercarea de a-i imputa Preşedintelui României întârzieri ale programelor de sănătate reprezintă doar o tehnică extrasă din manualul de manipulare al PSD, tehnică menită să abată atenţia de la problemele reale cu care se confruntă acest domeniu”, mai transmite Administraţia Prezidenţială.
”De altfel, asigurarea funcţională a medicaţiei pacienţilor cu HIV/SIDA este o problemă veche şi nerezolvată de Ministerul Sănătăţii. Administraţia Prezidenţială s-a opus prorogării termenelor de aplicare a programelor de sănătate, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, după ce legea bugetului de stat fusese promulgată, motiv pentru care prorogarea nu se mai justifica. Prin toate acţiunile şi mesajele sale publice, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi-a manifestat întotdeauna preocuparea pentru sistemul de sănătate şi asigurarea nevoilor pacienţilor”, potrivit sursei citate.
Reacţia Administraţiei Prezidenţiale vine după ce Sorina Pintea a declarat, miercuri, referitor la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că lipsa tratamentului pentru bolnavii cu HIV/SIDA este „un exemplu revoltător de incapacitate guvernamentală”, că programele naţionale de sănătate au întârzieri din cauză că bugetul a fost aprobat foarte târziu. Ea a completat, precizând că întrebarea adresată de preşedinte a fost una „mai mult” retorică: „Cred că a fost o întrebare mai mult retorică a dânsului, <De ce?> De aia, din cauză de buget”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referitor la sistemul public de sănătate şi incapacitatea de a trata corespunzător HIV-SIDA, că el crede că Liviu Dragnea nu se află într-un spital de stat.
Citește pe alephnews.ro: Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe