Traficul maşinilor de tonaj greu, rstricţionat în Pasul Gutâi

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, luni dimineaţă, pe toate drumurile din judeţul Maramureş, care sunt acoprite cu zăpadă în urma ninsorilor căzute în ultimele opt ore, iar în Pasul Gutâi a fost interzis traficul maşinilor cu masa de peste 3,5 tone.

123 afișări
Imaginea articolului Traficul maşinilor de tonaj greu, rstricţionat în Pasul Gutâi

Traficul maşinilor de tonaj greu, rstricţionat în Pasul Gutâi (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor secţiei Maramureş a Direcţiei de Drumuri Naţionale, în Pasul Gutâi au existat blocaje de scurtă durată în noaptea de duminică spre luni, unele tir-uri derapând şi fiind necesară tractarea lor.

În Pasul Gutâi s-a acţionat cu utilaje începând cu ora 1.00, iar în cursul dimineţii au fost instituite filtre ale Poliţiei, care interzic accesul maşinilor cu masa de peste 3,5 tone, potrivit lui Vlad Cârlig, şef sector Drumuri Naţionale. În Pasul Gutâi există filtre ale Poliţiei în localitatea Baia Sprie, precum şi la Deseşti, autovehiculele grele fiind dirijate pe o rută ocolitoare, respectiv pe drumul judeţean Cavnic-Budeşti.

Conform sursei citate, în prezent se acţionează cu utilaje de deszăpezire atât în Pasul Gutâi, cât şi în Pasul Prislop, tot pe DN18, unde a început să ningă abundent.

Tiberiu Tulics, inginer-şef la Societatea de Drumuri şi Poduri Maramureş, a declarat că şi pe drumurile judeţene traficul este îngreunat de zăpadă, şoferii fiind sfătuiţi să nu plece la drum fără lanţuri antiderapante la maşini şi cauciuri de iarnă. De la miezul nopţii şi până luni dimineaţă la ora 8.00 pe drumurile judeţene s-a împrăştiat o cantitate de 400 de tone de material antiderapant, a mai spus Tulics.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici