Un urs a intrat în ultimele patru nopţi în şase case de vacanţă, în Harghita. A băut dintr-o sticlă de afinată, a mâncat afinele, apoi a adormit sub primul molid în pădure

Un urs a intrat în ultimele patru nopţi în şase case de vacanţă din satul Liban, judeţul Harghita, iar oamenii au depus plângeri la Primărie, care apoi a formulat o cerere la Ministerul Mediului pentru recoltarea acestui exemplar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

16050 afișări
Imaginea articolului Un urs a intrat în ultimele patru nopţi în şase case de vacanţă, în Harghita. A băut dintr-o sticlă de afinată, a mâncat afinele, apoi a adormit sub primul molid în pădure

Un urs a intrat în ultimele patru nopţi în şase case de vacanţă, în judeţul Harghita. A băut dintr-o sticlă de afinată, a mâncat afinele, apoi a adormit sub primul molid în pădure

Benke József, directorul unei Asociaţii de Vânătoare şi Pescuit Sportiv din Harghita, a declarat, marţi, corespondentul MEDIAFAX, că acelaşi urs intră de patru nopţi în casele de vacanţă ale oamenilor din comuna Suseni, satul Liban.

”A fost o noapte în care a intrat în trei case, într-o altă noapte a spart un geam al unei gospodării. A fost o situaţie în care a intrat în cămara unei case, iar acolo a găsit o sticlă de afinată. A destupat-o, a băut din ea şi a mâncat afinele, iar apoi a adormit sub primul molid în pădure”, a spus Benke József.

Oamenii bănuiesc că este vorba de acelaşi exemplar, care, potrivit lui Benke József, şi în toamnă a creat probleme. Gospodăriile în care a intrat erau nelocuite.

Proprietarii acestora au sesizat la Primăria Suseni distrugerea uşilor de intrare, a mobilierului şi a proviziilor alimentare.

Primăria solicită acordarea unei derogări pentru recoltarea exemplarului de urs.

Anul trecut, în judeţul Harghita, peste 15 persoane au ajuns la spital după ce au fost atacate de urşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici