- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Viermele din ochiul bărbatului operat ar putea fi un parazit adus de ţânţari
Primele investigaţii privind viermele scos din ochiul unui bărbat arată că ar fi vorba despre un parazit care ar putea fi transmis prin înţepătura unui ţânţar, astfel de cazuri fiind foarte rare în România.
Viermele din ochiul bărbatului operat ar putea fi un parazit adus de ţânţari (Imagine: Carmen Obreja/Mediafax Foto)
"Este o suspiciune. Investigaţiile continuă. Medicii din laborator estimează că ar fi vorba despre un parazit, dirofilaria, care s-ar transmite prin înţepătura unui ţânţar. Dacă este aşa, atunci autorităţile trebuie să înceapă din timp campania de deratizare, dezinsecţie, deţânţărizare şi combatere a vectorilor infecţioşi", a declarat luni, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului Clinic de Oftalmologie, Monica Pop.
Monica Pop a precizat că, din fericire, starea bărbatului este bună, dar ar fi necesare şi alte investigaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Un raton intră în istoria meciurilor de fotbal. Animalul a stat pe teren 161 de secunde, fără să fie prins
-
FIFA propune sancţiuni obligatorii împotriva rasismului, inclusiv anularea meciurilor
-
Scriitorul ce l-a împuşcat pe premierul slovac plănuise atacul cu zile înainte. A fost pus sub acuzare şi riscă închisoare pe viaţă
-
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România
Bărbatul a fost operat, duminică, la Spitalul Clinic de Ofltamologie din Bucureşti, intervenţie în urma căreia medicii i-au scos din ochi un vierme de aproape zece centimetri, care este analizat în laboratoarele de specialitate.
După intervenţie, medicul Pop a spus că bărbatul va mai rămâne internat şi că acest accident nu i-ar putea pune în pericol vederea, el urmând un tratament pentru câteva zile.
Potrivit managerului spitalului, medicii de laborator i-au spus că în ultimul deceniu au mai întâlnit două cazuri de dirofilaria la om, unul cu localizarea viermelui în axilă, iar altul în frunte.
Vectorul de transmitere al dirofilariozei la om este ţânţarul, dar cele mai multe cazuri documentate la om au fost în bazinul mediteranean.
Medicii de la Clinica veterinară a Universităţii de Ştiinţe Agricole a Banatului s-au confruntat cu primul caz de dirofilarioză în anul 2007.
Primul caz făcut public este al unei femele de ciobănesc german aparţinând unei familii din Timişoara. După ce a fost diagnosticat cu acest parazit, câinele a fost în cele din urmă vindecat după ce a fost tratat cu medicamente pe bază de arsenic.
În 2007, medicii veterinari au vorbit despre două cazuri de dirofilaria. Ei spun că boala poate afecta şi oamenii. Dirofilaria este o zoonoză (n.r. - boală care se transmite de la animal la om). În România boala a mai fost citată în anii '50, în sudul ţării, tot în zone cu temperaturi ridicate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO