Zeci de percheziţii în Bucureşti şi alte cinci judeţe: Poliţiştii au deschis un dosar pentru contrabandă cu tutun

Un număr de 55 de percheziţii se desfăşoară, marţi dimineaţa, în Bucureşti şi alte cinci judeţe, într-un dosar deschis de poliţiştii din Braşov, pentru contrabandă cu produse accizabile, respectiv tutun.

603 afișări
Imaginea articolului Zeci de percheziţii în Bucureşti şi alte cinci judeţe: Poliţiştii au deschis un dosar pentru contrabandă cu tutun

Server: Profimediaimages

Potrivit unui comunicat transmis, marţi dimineaţa, de Poliţia Braşov, poliţiştii din cadrul IPJ Braşov, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, fac 55 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Braşov, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Vâlcea precum şi în municipiul Bucureşti.

Din cercetări, a reieşit faptul că, în perioada ianuarie 2018 - decembrie 2019, mai multe persoane ar fi deţinut sau ar deţine la domiciliile lor sau în alte locaţii cu destinaţie specială de depozitare, tutun, pe care ulterior l-ar fi comercializat către persoane din toată ţara, deşi cunoşteau faptul că acesta provine din contrabandă.

Alături de poliţişti din cadrul IPJ Braşov, la acţiuni participă şi poliţişti din judeţele unde au loc percheziţiile, precum şi Direcţia Generală a Poliţiei municipiului Bucureşti, luptători din cadrul SIAS - IGPR, ai Serviciului de Acţiuni Speciale Bucureşti şi ai Serviciului de Acţiuni Speciale Braşov.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici