- Home
- Sport
- (05.04.2024, 18:58)
- Daniel Contescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
40 de ani de la prima medalie olimpică pentru judo-ul masculin românesc. Poveste de succes în America
Mircea Frătică, primul medaliat olimpic din judo-ul masculin românesc, dă de pământ cu actuala conducere a FR de Judo.
3243 afișări
40 de ani de la prima medalie olimpică pentru judo-ul masculin românesc. Poveste de succes în America
În 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, judo-ul masculin românesc cucerea două medalii de bronz, prin Mircea Frăţică şi prin Mihai Cioc.
Frăţică a fost sportivul care a spart gheaţa, aducând prima medalie olimpică la masculin, pentru judo-ul de la noi. Despre acea medalie cucerită pe tărâm american, Frăţică îşi aminteşte şi astăzi cu emoţie, ca şi cum competiţia s-ar fi desfăşurat ieri.
„Un astfel de moment nu-l poţi uita niciodată. Este unic. În 1984 a fost acea ediţie când România a participat la Jocurile Olimpice spărgând blocada impusă de celelalte state comuniste care aleseseră să boicoteze competiţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Unde mergi azi? Rasmus Munk îți face o cină Michelin în stratosferă
-
FIFA propune sancţiuni obligatorii împotriva rasismului, inclusiv anularea meciurilor
-
Scriitorul ce l-a împuşcat pe premierul slovac plănuise atacul cu zile înainte. A fost pus sub acuzare şi riscă închisoare pe viaţă
-
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România
De cum delegaţia noastră a ajuns în America, sportivii noştri au devenit cei mai îndrăgiţi, după cei ai ţării gazdă. Îmi aduc aminte că am făcut deplasarea cu un charter. Trei sferturi erau sportivi restul - băieţi cu ochii albaştri - securiştii care aveau misiunea de a ne supraveghea să nu cumva să rămânem în America. La festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, tot stadionul s-a ridicat în picioare atunci când a apărut delegaţia României. Şi acum parcă trăiesc emoţiile de atunci", şi-a amintit Mircea Frăţică.
Competiţia în sine a fost una foarte dificilă. „Am avut nevoie de şase meciuri pentru a ajunge să mă bucur de cucerirea acestei medalii. La puţin timp după mine, colegul Cioc a cucerit şi el bronzul olimpic. Pentru judo-ul românesc a fost o performanţă care până astăzi nu a fost depăşită, la masculin”, a mai spus Frăţică.
5.000 de lei pentru locul trei
În acea perioadă, salariul mediu în ţară era cuprins între 1.500 şi 1.700 de lei. Pentru performanţa de la Los Angeles. statul român l-a recompensat pe Frăţică cu suma de 5.000 de lei. Impozabili. „Eram în mână cum se spune. Mai ales că primisem premieri destul de bune şi după titlul european, dar şi după bronzul de la Mondiale”, a adăugat Frăţică.
„Acum e pârjol în judo. Federaţia e condusă de nişte gloabe”
„E o vorbă în sport care zice cam aşa: orice sportiv după ce se lasă, devine gloabă. Asta e valabil şi cu antrenorii cu metode învechite. Spun cu tristeteţe că Federaţia Română de Judo este condusă în prezent de nişte gloabe. Şi mă refer aici la antrenorul Florin Bercean, ale cărui metode de pregătire sunt învechite. El e cel care dă linia sportivă a federaţiei.
De acolo pleacă tot răul în plan tehnic. Preşedintele Guşă nici nu există în această ecuaţie. El doar dă din gură. Bercean e problema, că nu-i lasă pe cei tineri să vină şi să preia frâiele judo-ului românesc. Cel mai bun exemplu este cel al lui Adrian Croitoru, un antrenor tânăr, de perspectivă, pe care l-a alungat din judo-ul românesc. Şi uitaţi-vă ce performanţe are acum în Maroc”, şi-a spus păsul legendarul judoka.
La 40 de ani distanţă de la momentul cuceririi bronzului olimpic, Frăţică este sceptic în privinţa revenirii în lumea bună a judo-ului românesc. „Bercean, chiar dacă a obţinut nişte rezultate în trecut, pe care nu i le poate lua nimeni, acum ar trebui să înţeleagă că momentul lui a trecut. Dacă federaţia va avea în continuare parte de astfel de oameni, vă dau în scris că nici în 2028 nu vom avea performanţe la nivel internaţional”, a mai spus,cu mâhnire, fostul medaliat olimpic.
Vizer a vrut să introducă judo-ul în şcoli
De-a lungul anilor, Mircea Frăţică s-a intersectat de nenumărate ori cu Marius Vizer, actualul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo. „Datorită lui m-am mutat la Oradea. Atunci când dânsul a înfiinţat Liberty Oradea, mi-a propus să vin ca antrenor. Am acceptat imediat şi mă bucur că am contribuit şi eu la câştigarea Cupei Campionilor Europeni la judo, în 1999, cu echipa Liberty.
De atunci, am rămas aici, pentru tot restul vieţii. Legat de implicarea domnului Vizer în dezvoltarea judo-ului românesc, ştiu că a oferit sute de saltele, mii de kimono-uri şi nu numai. Practic, tot sprijinul dânsului a fost concentrat pentru dezvoltarea acestui sport la noi în ţară. Intenţiona să facă tot posibilul pentru a introduce judo-ul în şcoli, pentru că se ştie că este una dintre cele mai educative discipline sportive.
Nu mai spun cât i-a ajutat pe sportivi. Şi continuă să o facă. Îmi aduc aminte că pentru câştigarea unei medalii la Europene sau Mondiale, dânsul îi premia personal pe câştigători, din banii lui. Erau premieri care veneau ca un bonus, în afară de ceea ce oferea statul. A fost şi va rămâne un om dedicat acestui sport.
Şi mai pot spune ceva. Un lucru pe care puţină lume îl ştie. Toate operaţiile sportivilor români, arbitrilor, antrenorilor, atât din judo cât şi din fotbalul orădean, care au fost făcute în străinătate, au fost suportate financiar de către dânsul. Din păcate, a fost minţit de prea multe ori de cei din judo-ul românesc, atât în perioada cât a condus Uniunea Europeană de Judo, dar mai ales acum, de când conduce Federaţia Internaţională”, a mai spus Frăţică.
România traversează cea mai secetoasă perioadă din ultimii 20 de ani în judo. Suntem în pragul contraperformanţei de a nu putea califica nici un sportiv român la Paris 2024.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Cât valorează casa lui Florin Piersic din Cluj Napoca. Vila de pe malul Someșului a fost renovată recent
CANCAN.RO
Descoperirea care ar putea da peste cap ABSOLUT TOT ce știm despre cosmos! „Nu dovedește că nu există”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe