Arpad Paszkany: Nu am tratat meciul cu seriozitate din primul minut

Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, duminică, după remiza obţinută pe teren propriu, scor 1-1, în faţa formaţiei Steaua Bucureşti, că jucătorii săi nu au câştigat pentru că nu au tratat partida cu seriozitate.

14 afișări
Imaginea articolului Arpad Paszkany: Nu am tratat meciul cu seriozitate din primul minut

Arpad Paszkany: Nu am tratat meciul cu seriozitate din primul minut (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Jocul nu mă mulţumeşte. A fost o exuberanţă în rândul jucătorilor, dar care trebuia coroborată cu alte calităţi. Până ne-am trezit din pumni, ne-au lipsit determinarea, dăruirea. E greu să remontezi o stare de spirit. Nu subestimez Steaua, dar trebuia să câştigăm dacă tratam meciul cu o seriozitate corespunzătoare din primul minut. Campionatul se joacă, nu s-a pierdut mare lucru, dar erau trei puncte accesibile", a spus Paszkany.

Echipa CFR Cluj a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu formaţia Steaua Bucureşti, în ultimul meci al etapei a XIX-a a Ligii I, golurile fiind marcare de Ricardo Cadu '35, pentru gazde, respectiv Bogdan Stancu '12, pentru oaspeţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici