Autoturismul şi porţile locuinţei lui Sorin Cârţu, stropite cu vopsea; Poliţia face anchetă

Autoturismul şi porţile locuinţei antrenorului echipei Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, au fost stropite cu vopsea roşie, tehnicianul depunând o plângere la Poliţie, care face cercetări pentru identificarea autorilor faptei.

285 afișări
Imaginea articolului Autoturismul şi porţile locuinţei lui Sorin Cârţu, stropite cu vopsea; Poliţia face anchetă

Sorin Cârţu (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj, Amelia Barbu, duminică, antrenorul echipei Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a depus o plângere la Secţia 4 Poliţie Craiova, în care a sesizat că a găsit porţile locuinţei sale şi autoturismul marca BMW, care era parcat în faţa casei, stropite cu vopsea roşie.

Autoturismul era stropit cu vopsea pe capotă şi pe parbriz, a precizat sursa citată.

"Poliţiştii au înregistrat plângerea şi fac cercetări în acest caz pentru distrugere, dar şi pentru identificarea autorilor faptei", a mai spus reprezentantul Poliţiei Judeţene Dolj, care a precizat că a fost făcută şi cercetarea la faţa locului.

Duminică seară, echipa pregătită de Sorin Cârţu a jucat cu formaţia Steaua, fiind învinsă cu scorul de 2-1, în etapa a VIII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici