- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (26.11.2012, 17:37)
- Adrian Ţone
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bucureştiul găzduieşte în premieră Campionatele Europene de kickbox
Peste 550 de sportivi din 35 de ţări vor participa marţi dimineaţă la deschiderea oficială a Campionatelor Europene de kickbox dedicate seniorilor, care se vor desfăşura în perioada 27 noiembrie-1 decembrie, la Sala Polivalentă din Capitală, intrarea urmând să fie liberă.
140 afișări
Bucureştiul găzduieşte în premieră Campionatele Europene de kickbox (Imagine: Sebastian Sascau / MediafaxFoto)
La evenimentul organizat de Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact (FRAMC) în parteneriat cu World Association of Kicboxing Organizations (WAKO) vor fi prezenţi preşedinţii a 35 de federaţii naţionale din Europa, dar şi conducătorul forului mondial, Ennio Falsoni, se arată într-un comunicat al organizatorilor remis agenţiei MEDIAFAX.
"Cu siguranţă va fi cea mai importantă competiţie dedicată amatorilor care a fost organizată anul acesta în România fiindcă sunt zeci de delegaţii, iar în total avem peste 700 de sportivi şi oficiali. Este o desfăşurare de forţe imensă şi ne bucurăm că ţara noastră a fost selectată pentru a găzdui această competiţie", a declarat preşedintele FRAMC, Dorel Bulearcă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Războiul din Ucraina, ziua 800. Kievul va trebui, la un moment dat, să participe la negocieri de pace cu Moscova, spune un oficial ucrainean
-
Hamas sugerează că ar putea accepta un armistiţiu
De-a lungul celor cinci zile de competiţie, sunt programate cinci probe, point fighting veterans, kick light, musical forms, point fighting si full contact, câştigătorii categoriilor de la ultimele două urmând să se califice la World Combat Games din 2013. Delegaţia României este formată din 30 de sportivi, din ea făcând parte şi Amansio Paraschiv, care este campionul european en-titre la categoria 67 kilograme în full contact.
Ceremonia de deschidere a Campionatelor Europene de kickbox va avea loc marţi, de la ora 11.00 la Sala Polivalentă. Accesul spectatorilor va fi liber pe toată durata întrecerilor, inclusiv la finalele programate vineri şi sâmbătă.
Citește pe alephnews.ro: NATO afirmă că Rusia desfășoară „activități maligne” asupra statelor membre. Ce decizie a luat Consiliul Nord-Atlantic
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Spice Girls îi urează „La mulți ani” lui David Beckham în cel mai epic mod. Ce mesaj a transmis soția fotbalistului
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Larisa lui Pescobar și-a părăsit iubitul din Dubai și a 'aterizat' pe litoral, dar... Cu ce-ai supărat-o, Paulică?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe