Felul în care Irina Begu a întors partida în favoarea ei, la Australian Open, i-a încântat pe specialişti: Este un rezultat extraordinar. Ea de ce să nu ajungă lider mondial?

Sever Dron, fost antrenor al Virginiei Ruzici şi al lui Henri Leconte, a fost încântat de evoluţia avută de Irina Begu, locul 40 WTA, care a întors soarta unei partide ce părea pierdută, la scorul de 6-3, 4-0 pentru adversara ei, rusoaica Ekaterina Makarova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 31.

1768 afișări
Imaginea articolului Felul în care Irina Begu a întors partida în favoarea ei, la Australian Open, i-a încântat pe specialişti: Este un rezultat extraordinar. Ea de ce să nu ajungă lider mondial?

Felul în care Irina Begu a întors partida în favoarea ei, la Australian Open, i-a încântat pe profesionişti: Este un rezultat extraordinar. Ea de ce să nu ajungă lider mondial?

Begu a reuşit să se impună, scor 3-6, 6-4, 8-6, după aproximativ trei ore de joc, şi să se califice în turul doi al turneului de la Australian Open.

"Felicitări, Irinei, pentru că merită! Este o jucătoare care se antrenează foarte mult, munceşte, luptă şi, uite, după meciul pe care l-a avut cu Simona în China, se pare că a învăţat mai multe. Să o bată pe Makarova este un lucru foarte bun. E adevărat, la început a fost puţin depăşită, cum se spune, dar a continuat să lupte şi iată că un meci nu este câştigat nici la un set şi 4-0. Irina ne arată că totul e posibil în acest turneu,dar şi în tenis, în general", a comentat fostul tenismen român, la ProSport LIVE.

Sever Dron spune că revenirea Irinei Begu nu este întâmplătoare: "Eu o cunosc foarte bine pe Irina şi ştiu că nu se lasă niciodată. Ea a mai avut salturi când a fost condusă şi, la un moment dat, jucătoarea care este în faţă crede că a câştigat meciul, o lasă mai încet şi joacă puţin mai neîngrijit. Atunci, dacă îţi faci jocul tău, poţi să ajungi mai departe. Este un rezultat extraordinar. Este meritul Irinei că a continuat să creadă, pentru că altele s-ar fi grăbit să ajungă la vestiar. Ea nu a lăsat nicio minge şi până la urmă a întors meciul în favoarea ei".

Ajuns la 73 de ani, Dron are mare încredere în potenţialul Irinei Begu (27 de ani), despre care crede că poate deveni lider mondial: "Eu de ani de zile îi spun Irinei să nu se mulţumească cu puţin, pentru că ea a ajuns la acest nivel, este în primele 40 din lume. Să nu uităm că ea a bătut-o de două sau trei ori pe Kerber, când Kerber a ajuns după aceea numărul unu mondial. De ce să nu facă şi Irina aşa ceva? Trebuie să creadă mai mult în posibilităţile ei, pentru că ea nu-şi dă seama ce posibilităţi are".

Următoarea adversară a româncei va fi croata Petra Martic, numărul 81 mondial, care a trecut în runda inaugurală de belgianca Alison Van Uytvanck, locul 77 WTA, scor 7-6 (5), 6-3.

"(n.r. - Begu) Pare favorită, dar să ştiţi că la Australian Open nimeni nu este favorit. Depinde cum se recuperează Irina după acest meci, care a fost destul de greu, şi să se gândească la meciul următor. Cred că este obişnuită cu aceste situaţii şi o să meargă mai departe", a încheiat Sever Dron.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici