- Home
- Sport
- SOCI, (05.02.2014, 14:01)
- Luminiţa Bogdan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Flacăra olimpică ajunge astăzi la Soci, pe fondul unor manifestaţii prevăzute în întreaga lume
Flacăra olimpică ajunge miercuri la Soci, în timp ce manifestaţii sunt prevăzute în întreaga lume împotriva legii ruse "anti-gay", cu două zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (JO).
468 afișări
Flacăra olimpică ajunge astăzi la Soci, pe fondul unor manifestaţii prevăzute în întreaga lume (Imagine: Toni Salabasev/Mediafax Foto)
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să-i viziteze pe sportivi în satele olimpice, în contextul în care organizatorii şi-au accelerat activităţile în vederea fnalizării lucrărilor, înaintea ceremoniei de deschidere care va avea loc pe stadionul Fişt, construit la malul Mării Negre.
Preşedintele Putin a promis că Jocurile Olimpice de iarnă organizate pentru prima oară de Rusia şi al căror cost total este fără precedent (50 de miliarde de dolari) vor fi primitoare pentru toată lumea, în timp ce legea rusă anti-gay intrată în vigoare în iunie anul trecut continuă să provoace dezbateri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Antony Blinken face show într-un bar din Kiev, după întâlnirea cu Zelenski. Secretarul de stat al SUA cântă la chitară „Rocking to the Free World”
-
Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare
-
Refugiul pe care îl au jucătorii la păcănele, după aplicarea legii Simonis
-
Simona Halep nu va participa la Roland Garros. Organizatorii au decis să nu îi ofere un wild-card
Astfel, organizaţia internaţională All Out, care apără drepturile minorităţilor sexuale, organizeză manifestaţii în 19 oraşe din întreaga lume, de la New York şi până la Melbourne şi de la Paris şi până la Sankt-Petersburg, în Rusia, dar nu şi la Soci, cerându-le sponsorilor Jocurilor Olimpice "să nu mai păstreze tăcerea în legătură cu legile ruse anti-gay".
Sponsorii, îndemnaţi să-şi folosească puterea
"Este momentul ca sponsorii să-şi folosească puterea economică, pentru a cere anularea acestor legi discriminatorii", scrie organizaţia pe site-ul său Internet.
Apelul intervine în condiţiile în care contractele de sponsorizare încheiate între comitetele de organizare a Jocurilor Olimpice şi marile companii, printre care Coca-Cola, McDonald's şi Samsung se ridică în total la 1,4 miliarde de dolari.
De altfel, compania americană de telecomunicaţii AT&T a denunţat marţi legea rusă într-o postare pe site-ul internet al firmei. Compania nu se află printre sponsorii Jocurilor Olimpice, însă a susţinut multă vreme Comitetul Olimpic american.
Manifestaţiile anunţate de organizaţia All Out sunt prevăzute în condiţiile în care flacăra olimpică parcurge ultimele etape din traseul de aproximativ 65.000 de kilometri stabilit în Rusia în vederea deschiderii Jocurilor Olimpice, cel mai lung din istorie, care a inclus Polul Nord, Muntele Elbrus, cel mai înalt munte din Caucaz, apele Lacului Baikal şi chiar o oprire în spaţiu.
La Soci, flacăra olimpică va fi transportată pe şosea, în tren şi pe mare, iar printre cei care vor purta ştafeta olimpică se află secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, preşedintele Comitetului Olimpic (CIO), Thomas Bach şi atleta rusă Elena Isinbaeva.
Ultima etapă este prevăzută vineri, odată cu aprinderea torţei olimpice de la stadionul Fişt, unde va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci.
Securitate, riscuri de atentate
Preşedintele Vladimir Putin, care a declarat marţi că nu are nicio legătură cu alegerea atletului sau personalităţii care va aprinde flacăra olimpică, a asigurat că oraşul-gazdă pentru Jocurilor Olimpice va fi pimitor pentru toată lumea.
"Vă asigur că vom face tot posibilul pentru ca Soci să fie un loc primitor pentru toţi participanţii, pentru toţi invitaţii", a declarat Putin, într-o întâlnire cu membrii Comitetelor Olimpice.
"Principala sarcină este să facem din Jocurile Olimpice de la Soci o sărbătoare pentru toţi oamenii din lume pasionaţi de sport", a adăugat Putin.
De asemenea, el a mulţumit Comitetului olimpic pentru că a permis Rusiei să organizeze aceste Jocuri pentru care au fost necesare lucrări de construcţie importante, în condiţiile în care doar 15% dinj infrastructură era definitivată în 2007, când a fost ales oraşul Soci pentru găzduirea evenimentului.
Securitatea reprezintă o preocupare majoră pentru aceste Jocuri, care au loc într-o zonă situată la câteva sute de kilometri de instabilele republici din Caucazul de Nord şi în special după atentatele sinucigaşe sângeroase care au avut loc la Volgograd la sfârşitul lunii decembrie şi ameninţările cu atacuri făcute în ianuarie de islamiştii din Caucaz.
"Cel mai mare pericol este ca eventuale atentate să aibă loc în afara locurilor unde vor avea loc Jocurile, sau în apropiere sau în regiunea Soci", a afirmat marţi directorul Centrului naţional de luptă împotriva terorismului (NCC), Matthew Olsen.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă europeni
Citește pe www.zf.ro: De unde vin produsele de la Lidl
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește și: Jurnaliştii de la Jocurile Olimpice au împărtăşit experienţe hilare şi groteşti din hotelurile din Soci: "Apa conţine ceva foarte periculos" - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Marcel Ciolacu, despre trimiterea sistemelor PATRIOT în Ucraina: „Decizia se va lua în CSAT. Iohannis nu l-a convocat încă”
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
PROSPORT.RO
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
CANCAN.RO
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:51
Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare
-
ieri, 22:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 811. Lupte intense în regiunea Harkov / Germania transferă încă un sistem Patriot Ucrainei / WSJ: Capacitatea armatei ucrainene de a intercepta atacurile cu rachete a scăzut / Blinken efectuează o vizită la Kiev