Mutu, cea mai importantă întărire a Fiorentinei

Atacantul Adrian Mutu se prezintă, astăzi, la reunirea grupării AC Fiorentina, vindecat după problemele la genunchi şi la cot pe care le-a avut sezonul trecut, internaţionalul român fiiind considerat cel mai mare "câştig" al echipei din Florenţa din acest intersezon, informează Gazzeta Dello Sport.

14 afișări
Imaginea articolului Mutu, cea mai importantă întărire a Fiorentinei

Mutu, cea mai importantă întărire a Fiorentinei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Toţi ochii pe el. El da, noul Adrian Mutu. Intervenţii chirugicale efectuate cu succes, astfel că Adi de 30 de ani are adrenalină pe care o poate descătuşa. În aşteptarea reinvestirii celor mai mult de 20 de milioane obţinute din vânzarea de Felipe Melo, iată marea întărire a Fiorentinei de la jumătatea lunii iulie", notează sursa citată.

Potrivit cotidianului italian, deşi în urmă cu un an s-a aflat foarte aproape de un transfer la AS Roma, în această vară Mutu este sută la sută cu gândul la clubul din Florenţa.

"Sunt mai mult ca sigur că voi râmâne la Fiorentina. Avem ca obiectiv preliminariile Ligii Campionilor, unul ce nu trebuie ratat. Mai apoi vom încerca să obţinem mai mult decât sezonul trecut", a declarat Mutu pentru Gazzetta Dello Sport.

Internaţionalul român a evoluat, în ciuda accidentărilor, în 19 partide în sezonul precedent pentru AC Fiorentina, marcând 13 goluri. Adrian Mutu este legitimat la clubul Viola din vara anului 2006.

De-a lungul carierei, Mutu a mai evolaut la formaţiile FC Argeş Piteşti, Dinamo Bucureşti, Internazionale Milano, Verona, AC Parma, Chelsea Londra şi Juventus Torino.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici