Săndoi: Cele trei puncte din meciul cu Malta sunt vitale pentru noi

Antrenorul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, luni, că o victorie în meciul cu Malta, din preliminariile CE Under-21, este esenţială pentru echipa sa, care luptă pentru calificare.

5 afișări
Imaginea articolului Săndoi: Cele trei puncte din meciul cu Malta sunt vitale pentru noi

Săndoi: Cele trei puncte din meciul cu Malta sunt vitale pentru noi

"Este un joc cât se poate de important, ne dorim victoria. Sunt vitale cele trei puncte, în eventualitatea unei victorii am fi pe primul loc la jumătatea campaniei de calificare. Am fi înaintea Franţei, ar fi excelent pentru moralul jucătorilor. Pe undeva am avea de luat o revanşă faţă de meciul tur. Nu am spus că ne temem de Malta, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim prevăzători. Majoritatea jucătorilor de la lot şi-au pierdut locurile de titulari la cluburi, ceea ce nu este un lucru îmbucurător. De bine, de rău, n-am pierdut de zece partide", a spus Săndoi.

El a vorbit şi despre meciul amical cu reprezentativa similară a Olandei, care va avea loc la 20 noiembrie, la Venlo. "Întâlnim un adversar de marcă. La jocul de marţea viitoare întâlnim jucători mai mari ca vârstă decât ai noştri. Am fost de acord să jucăm cu ei pentru că numai aşa putem creşte în valoare, şi colectiv, şi individual", a comentat Săndoi.

Emil Săndoi a anunţat că nu se poate baza la aceste meciuri pe jucătorii Alexandru Tudose, Eric Bicfalvi, Răzvan Ochiroşii, toţi accidentaţi, Hristu Chiacu, suspendat, în timp ce Ştefan Mardare este incert.

Lotul convocat pentru meciurile cu Malta şi Olanda: Costel Pantilimon (Poli Ştiinţa Timişoara), Ciprian Tătăruşanu (Gloria Bistriţa) - portari, Sergiu Homei (Poli Iaşi), Cristian Sârghi (Oţelul Galaţi), Cristian Scutaru (FCM Reşiţa), Ştefan Mardare (FC Vaslui), Iasmin Latovlevici (Poli Ştiinţa Timişoara), Daniel Barna (Ceahlăul Piatra Neamţ) - fundaşi, Adrian Ropotan (Dinamo Bucureşti), Laszlo Sepsi (Gloria Bistriţa), Cristian Tănase (FC Argeş), Ioan Deac (CFR Cluj), Alexandru Filip (Gloria Buzău), Gabriel Torje (Poli Ştiinţa Timişoara) - mijlocaşi, Bogdan Stancu (Unirea Urziceni), Cristian Cigan (Galipolli Calcio), Liviu Ganea (Dinamo Bucureşti), Claudiu Keşeru (FC Nantes) - atacanţi.

La reunirea care a avut loc, luni dimineaţă, la Mogoşoaia, nu au fost prezenţi Pantilimon, Homei, Sârghi, Mardare, Barna, Cigan şi Keşeru, care vor face joncţiunea cu lotul direct la Piatra Neamţ.

Naţionala de tineret a României va întâlni Malta, la 16 noiembrie, de la ora 17.00, la Piatra Neamţ, în preliminariile Campionatului European de tineret, urmând ca la 20 noiembrie să întâlnească în deplasare, într-un meci amical, echipa Olandei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici