TRAGEDIE ÎN EGIPT: 74 de morţi şi sute de răniţi la un meci de fotbal - VIDEO

Cel puţin 74 de persoane au murit în Egipt, în cursul violenţelor izbucnite după un meci de fotbal, în oraşul Port Said. Ministrul de Interne a anunţat că 47 de persoane au fost arestate, iar liderul armatei aflat la putere în Egipt, mareşalul Hussein Tantaui, a ordonat a anchetă, conform televiziunii publice.

3299 afișări
Imaginea articolului TRAGEDIE ÎN EGIPT: 74 de morţi şi sute de răniţi la un meci de fotbal - VIDEO

TRAGEDIE ÎN EGIPT: 74 de morţi şi sute de răniţi la un meci de fotbal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Armata a trimis trupe la Port-Said pentru a împiedica alte ciocniri între suporteri", conform televiziunii. Ultimul bilanţ comunicat de Ministerul Sănătăţii este de cel puţin 74 de morţi, printre care şi un poliţist.

La rândul său, premierul Kamal al-Ganzuri va "conduce o reuniune de urgenţă joi pentru a discuta evenimentele de la Port-Said", a adăugat postul de televiziune.

De asemenea, sute de persoane au fost rănite în aceste incidente, calificate de preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Sepp Blatter, ca o "zi neagră" pentru acest sport.

  • Fraţii Musulmani acuză susţinătorii regimului Mubarak de a fi provocat violenţele de la Port-Said

"Evenimentele de la Port-Said au fost planificate şi sunt un mesaj al partizanilor fostului regim", a afirmat deputatul Essam al-Erian într-un comunicat publicat pe site-ul de Internet al Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), formaţiunea politică a Fraţilor Musulmani.

Acesta a declarat că Adunarea poporului dominată de Fraţii Musulmani a cerut ministrului de Interne şi responsabililor securităţii să "îşi asume în întregime responsabilitatea".

Preşedintele Adunării poporului, islamistul Saad al-Katatni, a anunţat la rândul său convocarea joi a unei reuniuni extraordinare a camerei pentru a discuta aceste evenimente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici