Turul României: Înainte de start, cicliştii vor ţine un moment de reculegere pentru Regina Elisabeta

Înainte de startul de vineri, de la ora 12.00, cicliştii care participă la Turul României vor ţine un moment de reculegere în memoria Reginei Elisabeta.

97 afișări
Imaginea articolului Turul României: Înainte de start, cicliştii vor ţine un moment de reculegere pentru Regina Elisabeta

Turul României:Înainte de start, cicliştii vor ţine un moment de reculegere pentru Reginei Elisabeta

În etapa de vineri, Turul României trece prin Colinele Transilvaniei spre Făgăraş, iar căţărătorii au parte de un ultim respiro înainte de o etapă monstru care trece munţii pe Transfăgărăşan, sâmbătă, pe un traseu de 209 km cu o diferenţă de nivel de aproape 3000 de m.

Etapa de joi – 169 de km, cu 3 sprinturi intermediare şi 2 căţărări repertoriate, a fost calmă, mai ales după ce s-a format evadarea - 4 sportivi au reuşit să „păcălească” plutonul: Michal Schuran (ATT Investment), târgu-mureşanul Jozsef-Attila Malnasi (Giotti Victoria-Savini Due), Yeison Sebastian Reyes Ortega (Team Medellin EPM) şi Julien Gagne (Premier Tech U23). Finişul a fost, însă, unul în sprint. Primul care a trecut linia de sosire a fost Daniel Babor (Elkov-Kasper), urmat de Joren Bloem (ABLOC CT) şi Nicolas Dalla Vale (Giotti Victoria-Savini Due).
Pe podium au primit tricouri distinctive: tricoul galben, de lider în Clasamentul General: Daniel Babor (Elkov Kasper), tricoul verde, de lider în Clasamentul Căţărătorilor: Cormac McGeough (Wildlife Generation), tricoul roşu, de lider în Clasamentul pe Puncte: Daniel Babor (Elkov Kasper) - tricoul va fi purtat în etapa de azi de următorul clasat, Eduard Grosu, tricoul alb, de lider în Clasamentul Tinerilor: Mika Heming (ATT Investments), iar tricoul albastru, de Lider în Clasamentul Românilor: Eduard Grosu (Drone Hopper), tricoul va fi purtat în etapa de azi de următorul clasat, Daniel Crista.

Sosirea în etapa de vineri va avea loc în Făgăraş, unde Turul României a mai ajuns o singură dată, în 1946.

Traseul care porneşte din Târgu Mureş trece prin: Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelişor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarş – Făgăraş Cetate. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat pe banda de mers a plutonului, iar maşinile care vin din sens opus vor fi trase pe dreapta până la trecerea caravanei cicliste.

În oraşele de start şi de finiş, astăzi vor fi instaurate următoarele restricţii de circulaţie:
Târgu Mureş
• Restricţionarea circulaţiei pentru startul în Etapa 3 şi plecarea caravanei cicliste, între orele 10.00-12.00, în zona centrală a municipiului, între Catedrala Înălţarea Domnului şi Mureş Mall: strada Bartok Bela – strada Primăriei – strada Iuliu Maniu (până la strada Tuşnad).
Făgăraş
• Închiderea circulaţiei pentru Cursa Copiilor, sosire Etapa 3 şi festivităţi de premiere, între orele 08.00-21.00, pe strada Mihai Viteazul, de la strada Podului până la strada Tăbăcari, pe strada Tăbăcari de la intersecţia cu strada Mihai Viteazul până la Sensul Giratoriu de pe Bulevardul Unirii.
La evenimentul Cursa Copiilor, care are loc la Făgăraş de la ora 14.00, s-au înscris un număr record de participanţi: 221. La evenimentele similare care au avut loc până acum la Satu Mare, Bistriţa şi Târgu Mureş au participat peste 500 de copii. Cursa Copiilor este organizată şi în Cristian - 10 septembrie, orele 12:00 - 14:00, Piaţa Libertăţii şi în Bucureşti - 11 septembrie, orele 15:30 - 17:30, Rondul Kiseleff.

Turul României 2022 are loc în perioada 6-11 septembrie şi se desfăşoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la Bucureşti, trecând prin Bistriţa, Târgu-Mureş, Făgăraş şi Curtea de Argeş. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Ţara Lăpuşului în Maramureş, Colinele Transilvaniei şi cel mai spectaculos drum din ţară - Transfăgărăşan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici